De la semi-opoziție la semi-putere

Asculta acest articol

Spuneam acum câteva zile că PDL duce greul crizei. Dar tot atât de adevărat este că tot PDL ar putea fi principalul beneficiar al comprimării economiei. Pe măsură ce criza se adâncește tot mai multe firme dispar, lâsând locul clientelei politice. Accesul la resurse înseamnă pe de o parte repartizarea unor sume importante de la buget pe criterii politice, iar pe de altă parte atribuirea lucrărilor de investiții firmelor din zona de influență democrat-liberală. Este doar un scenariu bazat pe faptul că ministerele economice aparțin PDL. În realitate PSD este la fel de interesat să-și perpetueze și să-și favorizeze clientela politică. Se poate spune că după patru ani de semi-opoziție PSD se află la semi-putere, cu o destul de slabă autoritate în guvern.
Pentru social-democrați este o chestiune de viață și de moarte menținerea în sfera lor de influență a firmelor care s-au lansat în mandatul lui Adrian Năstase, multe dintre ele având tendința de a vira spre democrat-liberali.
PSD are însă probleme cu sindicatele, mai ales cu cele din rândul bugetarilor, deținând ministerele sociale. Scandalul din jurul ministrului Andronescu este doar unul dintre exemple.
Dacă cele două partide și-au împărțit teoretic în mod egal ministerele, nu la fel s-au împărțit responsabilitățile. Se vorbește tot mai mult despre restructurarea instituțiilor, de la ministere la agenții și administrații locale. Foarte precis nu sunt delimitate responsabilitățile. Dacă o agenție este condusă de un șef membru PSD respectivului partid îi revine sarcina de a face disponibilizări de personal? Premierul Emil Boc nu face această distincție. Este foarte posibil că singurul minister în care ministrul și-a asumat sarcina de a face curățenie este cel al Transporturilor. Este adevărat că a întâmpinat dificultăți din partea PSD. În  schimb la ministerul de Finanțe nu s-a făcut deloc simțită voința ministrului de reformare. Nu se vede că vicepremierul Nica ar avea un plan de restructurare și reformare a administrației locale pe care o patronează ca ministru de Interne.
Există desigur o competiție între cele două partide de guvernare, însă nu se vede că ar exista o competiție în sensul cel mai bun al cuvântului între ministere. Recurgem din nou la cele două exemple. Ministrul Berceanu când a intrat în directorii susținuți de PSD s-a văzut obligat să facă un pas în spate. Când doamna Andronescu a vrut să facă puțină ordine în învățământul particular a fost chemată la judecata inchizitorială a conducerii propriului partid.
De aici putem trage urgent concluzia că PSD este forța anti-reformistă, în vreme ce PDL forțează, cel puțin teoretic, luarea unor măsuri dure. Începe să se facă simțită orientarea doctrinară a fiecărui partid în parte. Fie că vrea, fie că nu, PDL este împins de realitatea economică spre dreapta. Dacă ar face abstracție de alegerile prezidențiale din toamnă, probabil că premierul Boc ar trata cu mai multă duritate problemele ivite. Măsurile anticriză nu se anunță de pe scena unei sărbători câmpenești. Aici este de fapt și problema președintelui Băsescu. Dacă la sfârșitul fiecărei săptămâni participi la sărbători populare nu poți avea credibilitatea necesară când vorbești despre strângerea curelei din cauza crizei. În aceeași situație se află și Mircea Geoană. Vizând funcția supremă în stat, nimeni nu-l crede artunci când tună și fulgeră împotriva guvernului.