“Am ajuns balerin din pura intamplare”

Asculta acest articol

Interviu cu balerinul Andrei Oros, originar din Sighetu-Marmatiei, in prezent inspector artistic la “Bayerische Staatstheater” (Teatrul Bavarez de Stat) din Munchen

[slideshow id=607]

Intamplarea face ca Sighetu-Marmatiei sa fi dat scenelor lumii doi balerini care, tot din intamplare, sa fi fost membri ai Teatrului de Opera si Balet din Zagreb si sa lucreze in prezent in Germania. Este vorba de Carol Rednik, despre care am mai scris in paginile ziarului nostru, si Andrei Oros, in prezent inspector artistic la “Bayerische Staatstheater” (Teatrul Bavarez de Stat) din Munchen. – Nu era un fapt comun ca un tanar din Sighetul anilor ’70 sa urmeze o scoala de balet. Cum ati ajuns totusi acolo?

– Din pura intamplare! Ducandu-ma sa vad un film, in holul cinematografului am gasit pe jos un ziar – cred ca “Pentru Socialism” – in care am citi un anunt cum ca se cauta talente pentru scoala de balet din Cluj. Cum la varsta aia toti ne credem artisti, mi-am zis sa ma fac si eu artist. Asa ca m-am dus acasa si le-am spus parintilor ce vreau. Bineinteles ca m-au luat pe picior, apoi nici n-au vrut sa auda dar i-am convins, mai ales ca erau siguri ca nu voi reusi la examen, eu, un pui de morosan care nu stia nimic despre balet! Dar nu m-am lasat: m-am dus la examen si, spre surpriza tutror dar si a mea, am intrat! A urmat apoi meseria care, trebuie sa stiti ca nu-i usoara. Dupa bacalaureat a venit armata pe care am facut-o in cadrul ansamblului armatei din Bucuresti. Tot la Bucuresti am avut si o mare dezamagire: dupa cutremurul din 1977, la Agentia Romana de Impresariat Artistic au sosit directori de la teatrele de opera si balet din intreaga Europa, iar mie mi s-a oferit un contract la  eu am fost invitat de Teatrul Regal de Balet din Stockholm, Suedia, care pe vremea aceea era capitala dansului dar, nu mi s-a permis sa plec. Asa ca m-am dus in Iugoslavia, apoi in Germania, unde am avut mai multe oferte din care am ales Teatrul de Opera si Balet din Munchen unde am ramas pana azi. Bineinteles, dupa varsta de 30 de ani nu prea mai poti practica baletul, asa ca initial am fost organizator de spectacole si de turnee, dupa care am trecut pe postul de inspector artistic, ceea ce fac si acum.

– Ce ne spuneti despre rolurile pe care le-ati interpretat, cele preferate sau cele pe care vi le-ati dorit si n-ati reusit sa le faceti, pe care dintre scenele lumii?

– Am dansat de toate, pe toate scenele lumii, atat ca solist, cat si corist. Deoarece aveam o statura mai robusta decat balerinii in general, eram considerat un bun partener, preferat de balerine care se simteau in siguranta cand le ridicam in aer. In ceea ce priveste rolul preferat, este cel din musicalul lui Cole Porter, “Kiss Me Kate”, pe un libret dupa “Femeia indaratnica” de William Shakespeare. Acolo, partile dansante sunt foarte dinamice, necesita cunostinte tehnice, agilitate… si apoi am lucrat si cu echipa excelenta. In ceea ce priveste rolurile, cum am mai spus, le-am dansat pe toate cu exceptia unuia: cel al printului din “Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski. Nu stiu cum se face dar, ori de cate ori mi se arata la concurs, erau mereu balerini mai buni care mi-au suflat rolul de sub nas.