Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Băsescu se consultă cu partidele pentru un nou guvern cu premier PDL

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Președintele Traian Băsescu a invitat, joi, partidele la consultări pe tema desemnării primului-ministru.

“Doresc să vă invit la consultări, joi, 5 noiembrie 2009, la Palatul Cotroceni, conform programului prezentat în continuare. Delegația pe care o conduceți poate fi alcătuită din 12 persoane”, se arată în scrisoarea trimisă de președinte partidelor și grupurilor parlamentare.
Programul consultărilor a fost următorul: 17.00-17.30 – grupul parlamentar al minorităților naționale; 17.45-18.15 – grupul ndependenților; 18.30-19.00 – UDMR; 19.15 -19.45 – PNL; 20.00 – 20.30 – PSD și PC; 20.45-21.15 – PDL.

Băsescu: Opțiunea mea – Guvern PDL-PNL

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi dimineață, că opțiunea sa va fi un Guvern PDL-PNL, cu premier democrat-liberal, dacă liberalii renunță la exigența de a desemna premierul.
“În mod categoric, opțiunea mea va fi un guvern de dreapta, PDL-PNL, dacă PNL va renunța la exigența de după alegeri de a da primul-ministru, cu un premier care să reprezinte partidul cu cele mai multe mandate în Parlament”, a declarat Traian Băsescu.
Anterior acestei declarații, șeful statului a fost întrebat dacă îl va desemna pe Vasile Blaga pentru postul de premier, iar președintele a răspuns: “Vă asigur că nu voi face niciun fel de pronosticuri, pentru că ar fi o eroare din partea șefului statului să facă așa ceva. Va fi o decizie”. El a mai spus că nu ar fi de dorit să se ajungă la alegeri anticipate. Menționând că dizolvarea Parlamentului reprezintă un mecanism de deblocare a crizelor politice, Traian Băsescu și-a exprimat convingerea că România nu mai poate suporta încă un scrutin.

Geoană: Adio colaborare cu Băsescu din partea PSD

Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat joi la Buzău că șeful statului “se mai preface o dată că face consultări cu partidele” și că Traian Băsescu nu poate fi crezut atunci când vorbește de formarea de coaliții de guvernare deoarece și-a “trădat” și “înjunghiat” toți partenerii politici.
“Astăzi se discută la București, după votul de ieri din Parlament, despre viitorul prim-ministru și actualul președinte se mai preface o dată că face consultări cu partidele și cu majoritatea din Parlament”, a declarat Geoană, completând că “mascarada aceasta trebuie să înceteze”.
Președintele PSD a declarat că partidul său nu va mai colabora cu Traian Băsescu, precizând că în interiorul PDL “este fisura cea mai mare”, iar “independenților” din Parlament le-a urat să aibă soarta dezertorilor din orice stat democratic și armată a unui stat NATO. “Știți cum e, când te frigi o dată, sufli și în iaurt. Deci adio colaborare cu Traian Băsescu din partea PSD”, a spus Mircea Geoană, întrebat despre situația ipotetică în care șeful statului ar transmite PSD un semnal similar celui adresat PNL – de a intra la guvernare cu PDL.

Antonescu: O alianță cu Băsescu este exclusă

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi, într-o conferință de presă, că la consultările de la Cotroceni va insista ca Traian Băsescu să dea dovadă de responsabilitate și să-l desemneze pe Klaus Iohannis premier, menționând că și PSD, și UDMR, și minoritățile își susțin poziția pro-Iohannis. Întrebat dacă UDMR și PSD rămân pe aceeași poziție, liderul PNL a menționat că din câte a văzut ceilalți parteneri de majoritate își mențin pozițiile.
Antonescu a menționat că nu au existat încercări din partea liderilor PDL de a porni negocieri. Liderul PNL a adăugat că liberalii vor discuta cu președintele României atât timp cât sunt legați de calitatea oficială a acestuia. “Dar o alianță politică între Crin Antonescu, ca om politic, și Traian Băsescu ca om politic este exclusă”, a adăugat Antonescu.

Minoritățile ar merge și cu Vainer premier

Liderul grupului minorităților naționale din Parlament, Varujan Pambuccian, a declarat joi seara că, în cadrul consultărilor cu președintele, grupul său l-a susținut pe Klaus Iohannis pentru funcția de premier și că a propus un Guvern de uniune națională.
“I-am făcut o propunere dublă domnului președinte: domnul Klaus Johannis ca premier și o formulă de Guvern care ar putea să fie extrem de convenabilă și acceptabilă din partea întregului spectru politic, o formulă de Guvern de uniune națională”, a subliniat Varujan Pambuccian. Dar minoritățile au și o altă variantă de premier, în persoana deputatului Aurel Vainer.

Independenții invitați la Cotroceni

Președintele Traian Băsescu a declarat joi seara, la începutul întâlnirii cu nou-constituitul grup al independenților, că a considerat “corect” să-i invite la consultările pe tema desemnării unui nou premier pentru “a acoperi toți membrii Parlamentului”.
Coordonatorul grupului independenților din Parlament, fostul deputat PSD Gabriel Oprea, l-a informat pe președinte că reprezintă 15 deputați și 5 senatori independenți, “pe care-i reunește sistemul de valori – interesul național”.

Verestoy: Dorim  să facem parte dintr-o viitoare coaliție

Delegația UDMR a fost formată doar din Verestoy Attila și Marton Arpad. Liderul UDMR Verestoy Attila a declarat, la începutul consultărilor, că, dacă președintele a “trecut” peste propunerea lui Klaus Johannis, atunci situația rămâne neschimbată până la alegeri.
“Sigur că e de dorit să existe și încă o dată să facem o propunere, în sensul în care această majoritate formată în acest moment, cu toată fragilitatea și diversitatea în ideologie a celor care o compun… totuși există o unitate de voință în ceea ce a fost prezentat către dvs. și va fi reiterat și azi în persoana lui Klaus Johannis. Dacă am trecut peste această propunere, atunci rămânem în situația în care suntem, anume dorim ca după alegeri să existe o stabilitate, o majoritate parlamentară care să fie într-o comunitate de voință și de program de guvernare, unde să se regăsească și dezideratele care ne sunt importante, și să facem parte dintr-o viitoare coaliție, susținută în Parlament. Sunt convins că acest lucru va fi posibil”, a susținut Verestoy.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns