Bine că am scăpat!

Asculta acest articol

Bine că am scăpat de campania electorală. Dacă am intra în campanie pentru alegeri parlamentare anticipate cel puțin jumătate dintre români ar înnebuni. Nicio țară din lume nu suportă campanie după campanie, într-un ritm din ce în ce mai accelerat. În 2007 am avut referendumul, în 2008 alegeri locale vara și parlamentare toamna. Plus euroalegeri. În 2009 au venit prezidențialele, de care a fost legat încă un referendum. Este clar că a fost o mare greșeală dislocarea parlamentarelor de prezidențiale. Acest lucru e de natură să facă din președinte un fel de supraom. O țară întreagă stă cu sufletul la gură să aleagă un om. Dacă se întâmplă să fie un om rău? Dacă îi place să fure pentru el și familia lui? Dacă îl doare în cot de toți și de toate de dragul puterii?
Practic, n-am avea nevoie de președinte. O țară bine condusă, precum Germania să zicem, are un președinte de reprezentare, dar cancelarul este cel ce administrează țara. Și nemților le merge mult mai bine decât celor care au și prim-ministru și președinte, ambii cu sarcini executive. SUA are președintele și primul-ministru întruchipați în aceeași persoană. Noi avem nevoie de un voievod, după modelul lui Stefan cel Mare și Sfânt, “mâniosu și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”. Mai mult, “omora fără giudețu”, adică fără o minimă judecată. Chestii istorice. În parte încă valabile. Desigur, azi șeful statului are alte mijloace, nu dă cu sabia, lovește mai fin.
De ce ne trebuie nouă președinte?  Există un răspuns, al celor care nu se prezintă la vot. Ei sunt convinși că președintele nu aduce nimic bun, doar certuri și certuri. La duelul verbal dintre candidați ar fi trebuit de fiecare dată să se discute despre asta. S-a amintit în treacăt și nesemnificativ, de fiecare dată când au avut loc alegeri. La fel s-au confruntat Iliescu și Constantinescu, Băsescu și Năstase. S-au ciomăgit verbal. Și automat lumea votează după cât de șmecher se arată unul sau altul. La urma urmei, președintelui i-am acordat statutul de supraom, începând cu Ceaușescu și sfârșind cu Băsescu. Și dacă e puțin dus cu pluta cel ce devine președinte? Poporul automat îi transformă defectele în calități.
Dacă  președintele vrea să fie mai puternic decât instituția sa și decât toate instituțiile la un loc, am dat-o în bară. Dacă e mai slab decât instituția iarăși nu e bine. Ajungem astfel de unde am plecat, la inutilitatea președintelui ales prin vot direct. Când se va vorbi serios despre reformarea statului, când se va organiza un nou referendum, cetățenii ar trebui întrebați dacă vor o republică parlamentară sau una prezidențială. Aceasta este întrebarea corectă. Până atunci vom avea o putere executivă cu două capete. Când premierul este slab, așa cum a fost Boc, puterea se concentrează în întregime la Cotroceni. Când avem un premier puternic, așa cum a fost Adrian Năstase, puterea executivă se duce spre Palatul Victoria. Când președintele și premierul stau pe picior de egalitate, gen Băsescu și Tăriceanu, suntem în fața unui război continuu.
Acum se încearcă o nouă formulă, un tandem Geoană -Iohannis. De cealaltă parte Băsescu nu-și găsește perechea ideală. Și asta este o mare problemă care aruncă viitorul în ceață. Nu e vorba despre cine e mai bun, ci despre modul de organizare a viitorului. Dezbaterile din acest an au fost, în fond, despre cum ar trebui să ne facem viața mai ușoară și țara mai prosperă.
Pentru cei ce merg la vot, lucrurile sunt mai simple decât pentru cei ce nu votează. Ei au opțiuni, ei au o viziune proprie despre cum se poate trece peste criză, despre cum trebuie să arate viitorul. Indiferent de rezultatul votului, bine că am scăpat de campania electorală. Să sperăm că de săptămâna viitoare vom intra în normalitate.