Asculta acest articolArta sa, indiferent de “ramura” in care se exprima, reinstaureaza simbolic spatiul arhaic al acestui colt de tara
[slideshow id=2496]
Pictor, grafician, sculptor, poet, filosof, arhitect si, mai presus de toate, maramuresean nascut la Arinis in 1940, anul in care pe intreg mapamondul incepuse sa miroase a praf de pusca si a sange proaspat. De mic a incercat sa desluseasca modelul dupa care este alcatuita lumea inconjuratoare, minunandu-se de fiecare data cand trecea pe langa o troita, un stalp de poarta, o biserica din lemn. Nimic nu poate fi intamplator, fiecare lucru are istoria lui, mesterii tarani care au faurit aceste lucruri minunate n-au aparut din neant, au avut la randul lor inaintasi, trebuie sa fi gandit flacaul ce haladuia prin preajma Arinisului. A facut studii de specialitate la Cluj, poate pentru a-si perfectiona si slefui genialitatea. Asemenea artisti nu prea au nevoie de scoli. S-a facut imediat remarcat in lumea artei, indiferent daca a expus in Baia Mare, Roma, Praga sau Bucuresti. Dupa 1989 va sta mai mult prin Germania si Olanda. Intr-o perioada a colaborat cu cotidianul nostru, fapt cu care ne mandrim si ii multumim. Arta lui Olos, indiferent de “ramura” in care se exprima, reinstaureaza simbolic spatiul arhaic al acestui colt de tara binecuvantat de Dumnezeu. Lumea creata de Olos este unitara, constructia e de durata, alaturi de arhitectura impresionanta au loc si elementele de mici dimensiuni. Olos reciteste traditia, o interpreteza intr-o maniera proprie, punandu-si pe ea amprenta originalitatii, o reconstruieste pentru a fi folositoare oamenilor. Cu siguranta opera lui Olos va fi “obiect de studiu” pentru multe generatii de critici de arta, care se vor osteni sa-i gaseasca sensurile, dedesubturile, mesajul. Asa se intampla cu toti artistii mari care depasesc conceptele inguste si perimate ale contemporaneitatii. La ceas aniversar, artistul este departe de Baia Mare. Asta nu inseamna ca nu este prezent, ca nu umple spatiul si timpul acestui eveniment memorabil. La multi ani, maestre! Dumnezeu sa-ti dea sanatate, fericire si bucurii. Grigore Ciascai
Mihai Olos 70
Despre artistul Mihai Olos tot scriu de mai bine de 20 de ani. Uneori cu folos, alteori in pustie. I-a placut sa fie vedeta, mai ales ca lucrase in prima tinerete la un ziar din Baia Mare. Sugerez amatorilor sa alcatuiasca o carte cu interviurile acordate de Mihai Olos. Numai eu am realizat, in forma scrisa, vreo cinci. S-ar aduna de un volum, cu multe altele risipite prin presa vremii. Sunt insa prieteni ai artistului, stabilit in Germania, care ma suna pe mine, vrand sa afle ce mai face Mihai, de care le este dor. Nu sunt un personaj enigmatic, dar nici nu-mi place sa profit de gloria artistului pentru ca eu stiu cat de scump se plateste gloria in arta. Gloria lor, a pictorilor. Am realizat impreuna interviuri, unele patetice, la initiativa mea, dar mai ales a lui. Toate au fost publicate la timpul lor. Ba, exista un interviu, nu spun care, ghiciti, facut de Mihai si cu intrebarile si cu raspunsurile, dar semnat cu numele meu, capricii de mare artist. Adica el intreaba, tot el raspunde. Un fel de publicistica a la George Calinescu. Le recitesc cu nostalgie, dar si cu mandrie, daca eu nu acceptam rolul umilitului nu reuseam sa smulg timpului marturisiri ale unui mare artist roman din Nord, asa, cu capriciile sale. Uneori devenea megalomaniac, asteptam sa-i iasa gloria din cap si redeveneam prieteni, alteori sibilinic, nici acum nu inteleg sensul unor cuvinte. De o vreme, mai mult prin telefon, din pacate, ne intalnim in convorbiri conventionale. Asta este. La multi ani, Mihai Olos!
Stefan Jurca
Ma intorc cata casa…
Artist deplin si prin manifestare civila, netemator de puternicii zilei, sculptor, pictor si poet deopotriva, rapsod inconfundabil, tata de copii si sot iubitor de doamna dumisale, el ramane si este altminterea decat toti ceilalti. Nu am caderea de a-l defini. Sa ma ierte daca indraznesc sa nu-i rostesc numele acum.
Un tovaras de-al altora de mai demult si-a inchipuit ca il poate batjocori in ziarul “Pentru socialism”. Grobianul cu pricina, al carui nume il scufundam in uitare, a facut risipa de invective. Tin minte ca incriminatul le-o ponosluit zetarilor-tipografi: “Cum de nu v-a intepenit degetutele cand ati cules cuvant dupa cuvant…”. “Ce sa facem, partidul…”.
Ion Igna, om intelept, si-a manifestat atunci, public, indignarea. Si nu a fost singurul. Ca erau si “prieteni” care jubilau e de crezut. In calitatea mea de apropiat al domniei sale recapitulez o secventa din anul 1980. Nu-l voi uita cum in vesmintele sale albe si taranesti, curate, artistul si-a inaltat mainile catre cerul mlastinos, purta in ochi o tristete grea de om tanar in timpuri tulburi, si mi-a zis urmatoarele: “…La ce sa-mi dai si mie gandurile tale scrise acolo, in carte. Destul ca le-ai trait si ti-ai batut tu capul cu ele… sau ne impovaram…”. Apoi s-a indreptat de unul singur pe podul de peste Sasar, cum alta data Calare pe umbra poetului George Boitor…
Mici de tot erau copiii dumnealui cu care a venit pe Valea Vinului, la un preot ce avea in proiect inaltarea unei manastiri. Alcatuire spirituala gandita dupa un ritual precis de artistul venit acolo anume pentru acea intamplare. Patruzeci-cincizeci de oameni, mancare pentru toti, curatenie desavarsita, post, iar lemnele… Lemnele sa fie purtate pe deasupra capetelor, mainile limpezi, post continuu. La auzul acestora, doamna preoteasa s-a apucat de zugravit. De dorovait. “Poete, fa-mi rost de un car cu boi, eu platesc, ma intorc acasa…”.
Arinis
lui Mihai OLOS
Mai demult am cunoscut o Carte
in care locuia un om singur
ce visa ca traieste
Cand il trezeau cuvintele
isi inchipuia
ca rescrie la nesfarsit
calatoria nisipului in imparatia clepsidrei
Nu-i pasa daca raul clocoteste
sub razele lunii
pana-n strafunduri
dezvelind ochii ovali ai fecioarelor asudate
El imblanzeste pietre salbatece
si asculta cum murmura Vecia
in tara ei de bastina.
Gavril Ciuban
Scoala de Cultura Olos
Dintotdeauna, nobletea nu o da altcineva decat bunul si induratul Dumnezeu. Scoborator din Ardihat fiind , Mihai Olos a adus cu sine radacina patrata a lucrarilor memorabile in Baia Mare, in tara, in Europa, in cele patru zari…
Daca Hollosy Simon a pus intaia pecete peste Baia Mare, ca fiind o recunoscuta, respectata si invidiata “Scoala de pictura”, badea Mihai a “impins” demersul Corbului spre alte dimensiuni necuprinse.
Atelierul sau – din Colonia Pictorilor – a fost, este si va fi Altar. Acolo s-au perindat nume insemnate ale culturii noastre (unii ca distinsi colegi de catedra, altii ca invatacei sarguinciosi: Nichita Stanescu, Gheorghe Pitut, Ion Iuga, Valentina Bostina, Sorin Dumitrescu, Ion Muresan, Radu Saplacan, Ioan Moldovan, Ioana Ileana Stetco, Dumitru Farcas, Horia Badescu, Ioan Alexandru, Mihai Pop, Angela Marinescu, Mihai Sora, Ana Blandiana, Laurentiu Ulici, Nicolae Prelipceanu, D. R. Popescu, Sanziana Pop, Augustin Buzura, Teohar Mihadas, Romulus Rusan, Mircea Radu Iacoban, Parasca Fat, Pop Simion, Claudian Cosoi, Ion Bogdan, Stefan Jurca, Vasile Dragomir, Sandor din Barsana, Andrei Fat, Gheorghe Parja, Ion Burnar, Dumitru Rusu, Mihai Cupcea, Vasile Bologa, Ion Ciuban, Iosif Meresca, Nicolae Iuga, Gheorghe Grigurcu, Mircea Hrisca, Nicolae Apostol, Ilie Camarasan, Ioan Titus Petruse, Iosif Hamza, Gavril Ciuban, Simion Sustic, Leontina din Ticau, Vasalica de la Gara, Mitrut din Rus si multi, multi altii, inclusiv eu. Scuzele cuvenite celor pe care, din lipsa de spatiu, nu i-am amintit.
Zgarcit peste masura cu el insusi, daramite cu cei din preajma, Mihaiu’ Florii din Ardihat a invatat pe de rost o singura lectie, aceea a VALORII, pe care doar Tutea, Comarnescu sau Noica o mai stiau.
Motiv pentru care Mihai Olos nu a fost, nu va fi, ci Este.
Imi ingadui sa spun acum, cand badea Mihai bate palma cu 70 de ani, ca intreaga-i viata nu a fost decat o continua Rugaciune…
Valeriu Sabau
Secretul rostirii in lemn
Bisericile de lemn din Maramures se remarca nu numai prin solutiile tehnice, ci si prin motivele ornamentale vizibile pe suprafata portalurilor si ancadramentelor – care se sustin pe stalpi zvelti – simbolizand elemente de natura vegetala, animala si geometrica realizate prin daltuire. In timp s-a ajuns la o adevarata arta a imbinarilor in lemn numite si rosturi, ce reprezinta o tehnica specifica de imbinare a lemnului fara cuie metalice sau cu ajutorul cuielor de lemn, in anumite situatii impuse de locul si rezistenta imbinarilor. Arta rostirilor in lemn a atins perfectiunea in realizarea fusului (de tors canepa si lana) ce a devenit Lucrare realizata de Mihai Olos, emblema mesterilor lemnari din Maramures, intrand in sferele inalte alte artei. Mihai Olos a descoperit in ele “echilibrul cosmic”, realizand module din lemn, cat si din alte materiale sintetice ori metalice, reluate in nenumarate variante menite a demonstra perfectiunea si unitatea lumii. In creatia sa “rostirile” capata o incarcatura filosofica prin trimiterea la rosturile lumii si existentei, imaginand un oras universal numit Olospolis, a carui arhitectura se bazeaza pe secretul rostirii in lemn.
Grigore Man
Mihai Olos, la Muzeul National Brukenthal
Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal din Sibiu va prezenta, in acest an, creatii ale unor artisti romani care au fost activi in perioada anilor ‘70-‘80. In perioada 26 februarie-25 martie, galeria va gazdui creatii ale marelui artist Mihai Olos. Olos s-a distins prin forta si claritatea stilului sau, plasat de cei mai multi critici de arta in continuarea operei lui Constantin Brancusi. Lucrarile care vor fi expuse au fost selectate direct din atelierul de creatie din Baia Mare a artistului si nu au mai fost expuse pana acum.
Cosmin Nasui: “Sunt studii partial poetice, desene teoretice, unele strict matematice, obiecte conceptuale executate cu o mare rigoare intelectuala, fotografii din arhiva personala a artistului. Expozitia descrie o teorie personala a semnelor vizuale, reducand arta la cateva forme de baza, situate la limita dintre constructivism, conceptualism si realitatea imediata a locului din care vine artistul”.
Fii primul care comentează