Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ponta: Băsescu mă roagă să vină în PSD, Iliescu ar vrea în PNL, iar Vadim în UDMR

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, răspunzând unui comunicat al parlamentarilor independenti, care afirmau că acesta si-ar fi exprimat dorinta de a li se alătura, că si Traian Băsescu ar vrea să intre în PSD.

Ponta a afirmat că, dacă ar fi să se ia după cele afirmate de independenti, atunci si Traian Băsescu îl roagă să vină în PSD, iar Ion Iliescu ar vrea să se înscrie în PNL.

Grupul parlamentarilor independenti afirma, miercuri, într-un comunicat, că Victor Ponta si-ar fi exprimat dorinta de a face parte din grup, înainte de congresul PSD, “când nu era sigur de rezultat”.

“Răspunsul este da, pentru că si Traian Băsescu mă tot roagă să vină în PSD, Ion Iliescu vrea să se ducă la PNL, iar Corneliu Vadim Tudor vrea să se înscrie în UDMR. Am citit toate aceste lucruri în comunicatul asa-zisilor independenti”, a răspuns Ponta.

El a afirmat că parlamentarii reuniti în grupul independentilor “trebuie să plătească pretul amar al trădării”.

“Asa-zisii independenti trebuie acum să plătească pretul amar al trădării. Faptul că toată lumea, inclusiv conducerea si liderii PDL, îi dispretuieste, este pretul trădării lor. Problema mea nu este cu ei personal, ci cu faptul că alegătorii au votat pentru PSD, nu pentru cei ce îsi spun acum independenti, iar oamenii se simt în acest moment trădati. PSD se va bate în continuare să îi reprezinte pe cei ne votează”, a mai spus Ponta.

Grupul independentilor din Parlament sustine, într-un comunicat remis, miercuri, agentiei Mediafax, că Victor Ponta si-ar fi exprimat, în preajma Congresului PSD, “când nu era sigur de rezultat”, dorinta de a li se alătura.

“Noi, cei care ne-am propus să construim un nou proiect politic nu jignim si nu atacăm fostii colegi. Chiar dacă am fi avut motive. Chiar dacă am fi putut arăta, cu dovezi si martori, cum cel care astăzi dă lectii de politică si de morală spunea că ar fi bine ca tot mai multi parlamentari social-democrati să părăsească partidul si să se alăture independentilor. Astăzi, Victor Ponta uită că a ajuns presedintele PSD chiar cu ajutorul celor pe care îsi permite să-i jignească. Ne întrebăm – dacă nu ar fi câstigat presedintia partidului – cum s-ar fi exprimat astăzi la adresa grupului independentilor, din care, în preajma congresului PSD, când nu era sigur de rezultat, si-a exprimat dorinta de a face parte. Sperăm ca pe viitor, dacă nu ratiunea, măcar decenta să-l îndemne pe Victor Ponta să fie mai ponderat în declaratii. si îi mai spunem fostului nostru coleg că există un Dumnezeu!”, se arată în comunicat.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns