Când statul se scufundă

Se ghiceşte o anumită înfrigurare în exerciţiul guvernului de a reduce din posturile din ministere şi din administraţia locală. Deasupra executivului planează sabia sau mai bine zis planează mai multe săbii. Una este aceea a preşedinţiei. Traian Băsescu a dat un termen până la care trebuie ca ministerele să se restructureze, un termen ce trebuie respectat pentru că altfel minştri care se codesc să-l respecte vor fi demişi. O mulţime de observatori ai vieţii politice şi-au manifestat îndoiala că şeful statului va avea curajul să ia măsuri aspre în situaţia când miniştri vor manifesta indolenţă sau încăpăţânare. O altă sabie, la fel de tăioasă este aceea a grupurilor parlamentare democrat-liberale, care deşi membre ale aceleiaşi grupări politice fac o vină executivului din tăierea salariilor înainte de a întreprinde ceva concret pentru reducerea cheltuielilor.
Se poate spune că premierul Emil Boc a anunţat măsura de reducere a secretarilor de stat, a subsecretarilor şi a subprefecţilor cu un oarecare entuziasm. A anunţat cu acest prilej şi sumele ce vor fi economisite, care, la prima vedere par a fi importante. Şi poate chiar sunt foarte importante dacă la sumele anunţate în viitorul apropiat se vor adăuga şi altele. Sunt voci care se pronunţă în favoarea reducerilor de cheltuieli în acest mod în speranţa că se va renunţa la reducerile de salarii.
Entuziasmul primului-ministru are şi un sens mai ascuns. Pe lângă faptul că a izbutit cu de la sine putere să obţină reducerile de cheltuieli, a dovedit că are totuşi autoritate. S-a răspândit ideea adevărată sau neadevărată că nu are niciun ascendent asupra membrilor guvernului, că nimeni nu-i ascultă dispoziţiile, că nimeni nu mai ia în seamă persoana sa. O reducere de posturi importante din ministere presupune că cei ce conduc aceste ministere au cedat şi au acceptat să renunţe la o parte din subalterni, chiar dacă aceştia au o mare utilitate în desfăşurarea activităţii.
Se aud însă şi voci ce contestă o astfel de decizie. Renunţarea la unii secretari de stat, îngreunează munca ministrului, de asemenea renunţarea la subprefecţi slăbeşte prefecturile. În opinia acestora, au fost tăiate haotic funcţiile, a fost subţiată organigrama fără ca acţiunea s[ fie gândită altfel decât ca o reducere de cheltuieli. Desigur, nu putem contesta că aceştia nu ar avea dreptate şi că nu ar putea intra în haos administraţia locală şi centrală. Întreaga acţiune de altfel este executată ca o campanie neavând alt scop decât obţinerea cu orice preţ a unor venituri.
Credem că situaţia financiară a ţării este de aşa natură încât guvernul taie cu ochii închişi, dornic doar să reducă din cheltuieli. Acţiunea este desigur pompieristică, poate bezmetică, dar în situaţia dată ea nu poate fi executată altfel. Guvernele anterioare au încărcat organigramele instituţiilor până la refuz, au mărit salariile fără a judeca posibilităţile financiare ale statului, au crescut numărul funcţionarilor. La rândul său, acest guvern, ultimul dintre ele, s-a grăbit la rândul său să adauge la organigramele existente noi posturi, supradimensionând în foarte scurt timp armata de birocraţi. Statul – asemenea unei nave încărcată până sub linia de plutire – a început să ia apă, fiind ameninţat să se scufunde.