Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Duminică, în toate porturile românești s-a serbat Ziua Marinei. Din relatările de la Constanța reiese că sărbătoarea a decurs la fel ca în toți anii. Această zi, în general, este așteptată cu sufletul la gură în orașele-port. Fiecare dintre locuitori are pe cineva din familie plecat pe ape sau pe cineva angajat în navigație. Sărbătoarea are de aceea un sens special și ține de spiritul comunităților ce trăiesc pe malul Dunării sau al Mării Negre. În astfel de porturi, un comandant de vas sau chiar un simplu marinar care are marcați, în livretul său, anii petrecuți pe ape, îmbarcări, debarcări, este privit ca un semizeu. Lumea porturilor se adună mai ales de Ziua Marinarului în jurul navelor acostate la chei, împodobite cu Marele Pavoaz, încercând să zărească printre mateloții de pe punte căpitanul de vas, secundul sau nostromul.
Și la Constanța, se vede din informațiile transmise, sărbătoarea a fost dechisă de sosirea lui Neptun, invariabil cu barba sa albă până la brâu și cu tridentul în mâna dreaptă. De obicei, el se apropie de chei într-o barcă mare, încăpătoare, cu vâslași de-o parte și alta a ei și cu un cârmaci la pupa. Neptun se găsește de regulă în față, la prova, cu barba fluturată de vânt și de briza de dimineață. Emoția sosirii lui este amplificată de uralele marinarilor de pe bordul vaselor ancorate la dană și a mulțimii îngrămădite pe chei. Cândva, în porturile mai răsărite apariția lui Neptun era însoțită și de câteva salve de tun, momentul însemnând începutul serbărilor marinărești. Acestea sunt urmărite cu interes fie că e vorba de “răpirea miresei”, de “prinderea porcului” sau a rațelor slobozite pe ape în acest scop, de concursul de înot bărbătesc, un stil specific băieților din porturile noastre.
De altfel, fiecare dintre aceste întreceri sunt caracteristice bărbaților. “Răpirea miresei” se lasă cu lupte corp la corp, pe punțile ambarcațiunilor și în valuri. În barca ei, mireasa este însoțită de un mire și de un taraf, ca și de marinari la vâsle îmbrăcați ceremonios, de nuntă. Pe neașteptate, în fața lor răsar câteva bărci cu pirați, toți cu veșminte tipice și bandajați la unul din ochi cu o basma neagră. Pirații acroșează barca miresei și se încinge o luptă, iar evenimentul neavând un scenariu dinainte scris și nici o regie lupta se desfășoară după cum o simt cei implicați. Mireasa se dovedește în cele din urmă, în cursul luptei, a fi un zdrahon de bărbat care pune pe fugă liota de tâlhari.
În aceste împrejurări a luat cuvântul, la festivitate, un fost marinar, acum șef al statului. Pentru că este cel mai mare port din țară, Constanța găzduiește, deopotrivă, marina militară, marina Poliției de frontieră, poliția navală, pe lângă, după cum e firesc, marina civilă, portul orașului și șantierul naval. Șeful statului s-a adresat tuturor acestora, ca și localnicilor și turiștilor așezați pe chei.
Câțiva dintre ei, probabil dintre turiști, l-au huiduit. Pentru Ziua Marinei nu este relevant. Ea se va desfășura și în anii următori și va concentra interesul marinarilor și al locuitorilor din porturi cât timp vor mai fi marinari în țara noastră și vor mai fi cheiuri de acostare a vaselor, șantiere navale și porturi de mărfuri. Am putea spune că nu este relevant evenimentul pentru că Traian Băsescu a fost huduit de un număr nesemnificativ de civili, cei mai mulți dintre ei trăind undeva prin țară. Dar este neîndoielnic faptul că atitudinea lor a fost determinată de măsurile de austeritate ale guvernului, anunțate în premieră chiar de Traian Băsescu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns