Intrerauri – un loc minunat ce poate fi numit Gradina Edenului

Asculta acest articol

Aici sunt vreo 11 gospodarii si cateva case de vacanta

[slideshow id=4629]

Intamplarea: un “haos controlat” care ne controleaza toate actiunile. Altminteri, cum se face ca dupa 20 de ani m-am intalnit tocmai cu Jozsi, in Copalnic? De loc, el este din Coltau, dar a locuit si la Tg. Lapus, lucrand la o ferma. Intalnirea intr-o iarna geroasa cu o haita de lupi, l-a facut eroul locurilor. De cu seara si pana dimineata a stat cocotat intr-un copac, imbratisand crispat creanga rece a acestuia si-n tot acest lung rastimp, disperat a tot privit in ochii salbatici ai lupilor flamanzi. I-au degerat degetele de la maini si picioare, pe cand a ajuns la spital. Jozsi, prietenul, locuieste acum in catunul “Intrerauri”.

“Da, stiu unde vine satul dar, recunosc, n-am fost acolo niciodata”. “Sa vii pana la mine, neaparat! Este un loc minunat, intre raul Cavnic care se varsa in raul Lapus. Este foarte frumos pe la noi. Si fosta prefecta, Gyongyike Bondi, are acolo o casa de vacanta, cu o poarta maramureseana in fata. Imediat cum treci podul. Nu ai nimic cu ea, ca sa scrii ceva negativ. Da? Bine! Vreau sa vii sa faci o ancheta adevarata, cu mine, cu Teofil si cu altii. Doar voi, jurnalistii, mai aveti azi credibilitate! Eu ma duc acuma la politia din Manastur sa-l reclam pe netrebnicul de Teofil. O pus o bariera pe pamantul sau, inchizand un drum vechi. Mi-o taiat si niste lemne, de catre mine doborate. Vreau neaparat sa-i vad numele lui Teofil trecut in ziar! Ma intelegi? Deci ne-am inteles.Vei veni in curand, nu-i asa? Vei veni!”.  “O sa vad, Jozsi… Poate, cand voi merge la Cehu Silvaniei, la sureti…”

Suretiul

Toamna ruginie. Durere si tristete. :i fericire. Fericirea de a fi trist. Melancolia dorintei neimplinite de a fi din nou copil. Copilul nevinovat in ziua cea mare a “suretului”!… Zburdam prin via toata, nepedepsit. Liber si fara botnita, puteam ciupi boabele de struguri de pe oricare ciorchine. Asa a fost oricandva. Asa o fi si azi pentru unii copii. Mergeam din nou la “sureti” si anul acesta, sa-mi caut copilaria. ~nainte de Coas, indicatorul pe care scria “~ntrerauri” m-a trezit din reverire. Mi-am amintit de Jozsi, cel care odata a “dansat cu lupii”. I-am promis ca o sa ma duc pana la el. Da, trebuie sa ne tinem promisiunile facute!

In fiecare an sa vizitezi macar un loc nou unde nu ai fost niciodata!

Drum de piatra, ingust. Tunel de padure de carpen. Un drum forestier inainte. Motorul masinii nu mai torcea pe urcusul tot mai abrupt. Un alt drum forestier: “Magura Coas”. Apoi, valea s-a latit. Niciunde raul Cavnic, ci doar un paraias. Apoi un lac artificial cu multe debarcadere si instalatie de reinprospatare a apei. O pescarie uriasa. Grozava investitie! Cine o fi patronul? Oprind sa admir luciul apei, un cetatean m-a lamurit ca pescaria a fost construita de Primaria Coas, din bani UE. Frumos si reusit proiect. Bravo lor! Am pornit din nou la drum. In fata unei gospodarii am vazut  indicatorul ruginit: “Intrerauri”. Am ajuns. Dar nu la Jozsi. Am mai tot urcat iar motorul masinii din nou urla. Nu era nicio casa, nicio tipenie de om. Din varf, in vale, in sfarsit am vazut raul Cavnic pravalindu-se printre stanci. Am coborat lin iar motorul masinii din nou toarcea. Am trecut peste podul modern, larg si solid. Am trecut si pe langa casa de vacanta a fostului prefect, actualul subprefect Gyongyike Bondi.

Un rau iesea din Eden si uda gradina…

Gospodaria lui Jozsi era tot o gura de rai dar, bineinteles, nu etala fastul ori stralucirea casei de vacanta a doamnei Gyongyike. Erau insa de toate: livezi, culturi, acareturi, animale mari si multe pasari. Ce-si mai poate dori un om? Nimic. Pe Jozsi nu l-am gasit acasa sa-mi relateze din nou, “adevarul” lui. Era plecat in padure, sa caute ciuperci.I~n sinea mea, m-am bucurat. Ce nevoie aveam sa fac tocmai eu o ancheta? “Eu am venit in reculegere, vizitand un loc nemaivazut. Sotia lui, slabuta si muncita, mi-a relatat mai clar adevarul care mereu se afla undeva la mijloc: “Badea Teofil, certat cu altii, impins de altii, a facut bariera respectiva. Noi suntem doar victime colaterale. Ce-o avut Jozsi de l-a reclamat, nu stiu. Ca nu este bun nici el. Are apucaturile lui. S-a intalnit odata cu lupii. Cred ca de atunci e stricat putin cu capul. Badea Teofil o fost si el miner. O lucrat din greu si este bolnav. Este nervos, o facut ce o facut la nervi. Nervii insa trec, ca norii, si revine din nou gandul cel bun. Nu-i asa?” Nu raspund, doar ascult femeia subtirica, uscativa. “Mie una, imi plac aceste locuri izolate. Vacantele aici mi le-am petrecut, la bunici. Cate gospodarii sunt?”. Femeia incepe a-mi insirui toate gospodariile, cu numele gospodarilor. Vreo 11 in total, plus casele de vacanta. Ma mir ca numai o mana de oameni nu se pot intelege pe un teren atat de vast. De ce se reclama? De ce se cearta? “Nu stiu, si eu ma tot intreb”, clipeste femeia des si neputincioasa.

*****

Am plecat oarecum cu un gust amar in cerul gurii. Asa s-a intamplat, cum nici n-am vrut. N-am socotit. N-am planuit. Dar am fost anul acesta tocmai in gradina Edenului: “Intrerauri”. Si n-am vazut nici acolo deplina fericire si intelegere intre oameni. Oare de ce, Doamne?

Reportaj de Paul Beldi Ladislau