Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Boc: Guvernul Tăriceanu, şantajat de PSD, a sacrificat viitorul economic al României

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Emil Boc a declarat, duminică, la Suceava, că PDL a avut neşanşa să ia guvernarea în cea mai grea perioadă din ultimii 60 de ani, preluând un deficit de 5,2 la sută, şi a acuzat că “Guvernul Tăriceanu, şantajat de PSD, a sacrificat viitorul economic al Romaniei”. Emil Boc a făcut aceste declaraţii la şedinţa Colegiul Judeţean de Coordonare al PDL Suceava, la care sunt prezenţi mai mulţi miniştri, aproximativ o mie de delegaţi din organizaţiile din judeţ şi liderii organizaţiilor PDL din judeţele Moldovei. Premierul a susţinut că PDL a avut “neşanşa” să preia guvernarea în cea mai grea perioadă din ultimii 60 de ani.

“În loc să luăm o ţară cu bani puşi deoparte, am luat un deficit de 5,2 la sută”, a spus Boc. El a afirmat că preocuparea majoră a Guvernului este direcţionarea banilor spre investiţii şi dezvoltare şi spre crearea de noi locuri de muncă. “Să ne facem ordine în ogradă şi să eliminăm abuzurile. Vom culege, ca ţară şi ca partid, rezultatele muncii noastre de acum. Important este să nu facem paşi înapoi. În 2012 vom avea o creştere economică sănătoasă”, a declarat premierul, citat de Mediafax. El le-a mai spus participanţilor la şedinţa PDL Suceava că opoziţia oferă glume şi bancuri, neavând un program credibil. De asemenea, Emil Boc a acuzat Guvernul Tăriceanu că a sacrificat viitorul României. “Guvernul Tăriceanu, şantajat de PSD, a sacrificat viitorul economic al României”, a adăugat Boc.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns