Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

O adolescenta isi duce veacul in sala de asteptare a garii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Nastasia a iesit din sistemul de protectie a minorilor de aproape un an

[slideshow id=5460]

O adolescenta iesita din sistemul de protectie traieste pe strazi de aproape un an. Tanara spune ca a mama ei a luat-o de la centrul de minori, insa o bate si o alunga de cate ori se intoarce acolo. Sala de asteptare a garii a ajuns caminul ei, numai ca trenul pe care il asteapta s-ar putea sa nu vina niciodata.

Nastasia este doar una din sutele de copii care a cazut in capcanele sistemului de protectie a minorilor. Tanara, care spune ca are 17 ani, a fost cazata la un centru de minori care s-a desfiintat la inceputul acestui an. Atunci, toti copiii din centru au fost mutati in case de tip familial, insa pe ea a luat-o mama acasa.

“M-o cerut mama acasa, dar de cand s-a despartit de barbatu’ ei e tot nervoasa si ma bate si ma alunga de acasa”, spune fata. ~ntrebata daca i-a placut la centru, a avut o reactie neasteptata. Fata si-a lasat capul in pamant si a inceput sa planga. Prima impresie a fost ca are amintiri neplacute de acolo. “Ba mi-a placut. Dar nu ma mai pot intoarce acolo”, a spus ea printre lacrimi. Apoi ne-a explicat ca de cand a plecat acasa, din februarie, traieste pe strazi si, cel mai mult, sta prin gara, in sala de asteptare. Nu este incalzire, dar cel putin nu ingheata de frig. ~ntrebata ce face ca sa se incalzeasca, Nastasia a raspuns natural, privindu-ma fix in ochi< “Trag din punga”. Sec si fara sa clipeasca, cu o privire de om bolnav. Rebegita de frig, adolescenta nu a mai putut spune nimic dupa ce si-a amintit de vremurile bune traite in centrul pentru minori, dar lacrimile ei vorbeau despre regretele pe care le are.

Autoritatile astepata sa fie sesizate

Lavinia Orzac, directorul adjunct al Directiei Generale de Asistenta sociala si Protectie a Copilului, spune ca stie cazul si ca Nastasia a fost un copil problema in centru.

“A fost internata si la Sighet, pentru ca are unele afectiuni psihice. Ea s-a adaptat foarte greu la lipsa conditiilor materiale de acasa si deseori s-a ajuns la conflicte intre mama si fiica”, explica ea. Potrivit declaratiilor Laviniei Orzac, un asistent social a monitorizat reintegrarea fetei in familie. Totusi, protectia copilului nu a fost informata despre faptul ca fata nu mai era acasa, langa mama ei. “Mama ei si-a luat angajamentul pentru acest copil. Noi nu am fost informati ca fata sta pe strazi, sau in gara. Pentru a putea face ceva pentru ea, cineva trebuie sa ne sesizeze, sa o aduca cineva la noi”, a mai spus directorul adjunct al institutiei. Aceasta a mai aratat ca o mare parte dintre copiii iesiti din sistem au probleme de adaptare acasa, din cauza lipsei conditiilor materiale, iar Nastasia este una dintre ei. Acest lucru nu este insa o scuza pentru ca un copil sa fie lasat pe strazi. La inchiderea editiei, Lavinia Orzac a venit cu date suplimentare despre tanara. Ea a declarat ca Nastasia a implinit 18 ani in octombrie si nu mai apartine de protectia minorilor. “Colegii de la departamentul Abuzuri Copii au sesizat colegii de la departamentul Abuzuri Adulti in legatura cu cazul fetei. Urmeaza sa se ia o decizie in ceea ce o priveste”, a mai spus Orzac.

Daca fata a fost alungata sau a fugit de acasa acum e mai putin important. Ce e grav este faptul ca, intr-o tara europeana, un copil cu probleme psihice, un copil care se adapteaza greu, nu poate primi ajutor pentru ca nimeni nu face sesizare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns