Asculta acest articolVolumul descrie dramatismul si nemultumirea autorului, Efrem :tirbu, profesor de Limba si literatura romana si Istorie
[slideshow id=5465]
De multe ori ne victimizam, ne autoinvinovatim ca dupa Revolutia din decembrie 1989 n-au coborat din “sertarele” Istoriei, acele titluri de care eram convinsi ca exista, inainte de invocatul eveniment. Si, totusi! Istoriografia actuala, mai timid sau firesc de timid inregistreaza, cateodata, adevarate nestemate ale parcimonioasei zeite Clio, opere atribuite de “tagma de specialitate”, asa-numitei stiinte (mai nou!) – memorialistica. Vom incerca, in cele ce urmeaza, un demers mai putin conventional, apropiindu-ne de cartea enuntata mai sus, oarecum prin “invaluire”, dinspre autorul – personaj model, spre autorul ramas generic: “Domnu’ Stirbu!”.
Precizand ca pentru mine, romanul, cei peste 4 milioane de romani basarabeni pe care i-am cunoscut sau am stire ca exista, reprezinta tot atatia martiri ai inefabilului numit “romanism”, voi adauga ca, odata, aflat in fata vrednicului de toata admiratia noastra istorica – primarul Chisinaului – Dorin Chirtoaca – i-am multumit pentru patrimoniul pe care Basarabia l-a dat Romaniei, prin toti refugiatii postbelici si pentru triumviratul de aur al Petrovei (preotul Leonid Vulpe, profesorul de Limba si literatura romana-Istorie, Efrem Stirbu si invatatorul Boris Chirilian), tanarul primar mi-a raspuns, aproape surprinzator pentru mine, multumind neamului romanesc ca nu i-a denunta pe basarabeni, predandu-i rusilor sub denumirea de “cetateni sovietici”, sacrificandu-i, sigur. Vom mai adasta apoi, subliniind faptul ca autorul cartii de fata, face parte din clasa rara a oamenilor carora, in buna traditie ardeleneasca, iti vine sa le zici “Saru’ mana!” de cand ii cunosti, coplesindu-te cu modestia, cu distinctia, cu omenia, demne de un altar de inchinare umana.
Lucrarea este una de gen, specifica literaturii de sertar
Aparuta la Editura “Sriptorium”, Baia Mare, 2010, lucrarea “Deportati in Donetk” este una de gen, specifica literaturii de sertar, memorialisticii si comporta sigur calitatea de izvor istoric, de restituire istoriografica. Fara sa beneficieze de exigentele specifice unei “constructii” tipografice clasice, lucrarea, asternuta pe cuprinsul a 160 de pagini, enumera un “Cuvant explicativ” al autorului, (intocmit la 30 ianuarie 1993, in Petrova), o scurta biografie (prea saraca!), intocmita de Rodica Toader, fiica autorului o “Nota a redactiei” si tumultul a 27 fragmente de “memorie”. Cele 27 de nestemate ale amintirii ilustreaza, cu asupra de masura, profesia autorului fiind, in acelasi timp, inca din titlul lor, deosebit de provocatoare, chintesente de idei: Drumul robilor, Infernul din subteran, Securitatea omniprezenta, Moare o privighetoare, Prezenta nocturnului s.a. Precizand si mai didactic continutul cartii putem conchide, impreuna cu autorul ca< “Lucrarea de fata cuprinde evenimente petrecute intre anii 1944, dupa 23 august si pana la 10 octombrie 1948”. Dramatismul si nemultumirea maxima ale autorului cartii pornesc din adevarul ca “n-am cazut cu arma in mana, ci, culmea, dupa ziua fatala” (12 sept. 1944 – ziua armistitiului sovieto-roman – n.n. I.G.). Inventarul jargoanelor de lagar, apartinand unui registru sinistru al istoriei, rezoneaza pana azi macabru si infiorator: “Stavai”, “gde Berlin”, “davai, davai ugol!”, “scoro, scoro damoi”, “ozdrovitelnii komanda = OK”, “putori lenese”, “liliacul nostru” (securistul), “ne baiusea” (nu te speria), “davai norma” s.a. Toate aceste expresii otravite de ura, porneau din gurile gardienilor rusi, aceiasi care cantau, aproape tot timpul – “mobilizatoarea” melodie Katiusa. Profesia de dascal de Limba romana si Istorie il mai tradeaza, din cand in cand pe autorul marturisitor, iar randurile de fata capata valente de scriitura literara: “Praful scormonit de pe sosea de la senilele tancurilor, de rotile camioanelor si a copitelor cailor, se ridica mai sus, tot mai sus, legand cerul de pamant”, “~nserarea merge in pas cu noi. ~n departare se vad lumini slabe si putine”, “Convoierii ne baga in gura tunelului. Tremuram ca strunele de vioara sub degetele cantaretului”.
Sunt create adevarate imagini de teroare
Autorul reuseste adeseori sa creeze adevarate imagini (evident, de teroare) demne de o pagina de literatura buna, iar tabloul creat, prin sinceritatea pe care o simti cum picura din el, te face sa te simti infiorat si infrigurat, chiar si atunci cand, aparent, descrie o scena banala< “Asa il botezaseram pe sotul doctoritei, care era ofiter de securitate (“Nocturnul” – n.n. I.G.). Rar il vedeai ziua prin lagar si cand il vedeai era semn rau, inseamna ca urmarea ceva… Ofiterul umbla de unul singur prin lagar si totusi stia despre fiecare ce hram poarta”. Multimea evenimentelor descrise din lagar este foarte diversa, enumerand evadari, surghiuniri, schingiuiri, vizite nocturne ale securistilor, operatii chirurgicale pe viu, infometarea zilnica, lupta cu paduchii si plosnitele, soarta mult mai crunta a basarabenilor, pactizarea cu rusii lui Vlasov, simpatiile cu detinutii nemti si unguri, protectia doctorilor romani, atitudinea nazista a doctoritei evreice din Odessa, incrancenarea ranitilor rusi pentru pierderile suferite din partea ostasilor romani, democratia suferintei din spitale, dintre bolnavii de diferite etnii, momentul memorabil al lasarii de fumat. Cu siguranta ca argumentele care intretin combustia interesului pentru aceasta marturisire avizata si sincera sunt mult mai multe decat pot fi cuprinse si intr-o eventuala recenzie oricat de docta! Ne vom opri, insa, la ceea ce am putea numi jocul straniu al destinului, mereu poate prezent, fie si prin “ingerul pazitor” al fiecaruia, facandu-ti cu ochiul. Prin astfel de momente de cumpna a soartei i-a fost dat sa treac si eroului nostru, autorul de doua ori: “Se arata o zi calduroasa, fara zdreanta de nori. ~n acest timp un batran, dupa o poarta se uita la noi. Fiind mai aproape de acea poarta, striga la mine sa vin langa el sa imi spuna ceva…”. Dumnezeiasca scena continua la aceeasi parametri existentiali in contextul strigatelor de armistitiu ale ofiterilor rusi: “Omul aflat dincolo de poarta ridica putin capul si imi spune sa las haina militara, el imi da o camasa taraneasca, o pereche de pantaloni si o grebla in spate si sa ma duc in lume cu Dumnezeu. Imi spune ca ii cunoaste pe rusi ca sunt mincinosi, ca a fost si el prizonier in 1917 – V-au prins in capcana, nu va mai ganditi ca va elibereaza”. Sentinta formulata de binevoitorul moldovean din Itesti avea sa se dovedeasca crancen de adevarata, iar himera hartiei de eliberare s-a dovedit a fi inca o diversiune, marca brevetata ca sovietica. “Am regretat ca nu am plecat cu sublocotenentul Bujinschi, care a fugit de la gara Fantanele, cand m-a indemnat si pe mine sa mergem impreuna. ~n acel haos de pe sosea nimeni nu se mai interesa de un om, ci de gloata, o masa de oameni care mai spera intr-o propusca”. Animati fiind inca de marea admiratie profesionala ce i-o purtam “Domnului Stirbu”, dascal calificat in cea mai nobila profesie imaginata vreodata in Romania (profesor de Limba si literatura romana – Istorie) vom incununa aceste randuri ale dramaticului sau manifest de credinta, cu convingerea invocata de domnia sa ca “eliberarea ultimilor detinuti din lagarele sovietice a fost conditionata cu abdicarea regelui”. Acest adevar crunt al istoriei noastre, respectiv cel al sacrificarii a sute de mii de prizonieri romani in lagarele sovietice, doar de dragul pastrarii coroanei regale (efemere, cum s-a dovedit!) n-a fost inca abordat de istoriografia noastra, selectiva si partinitoare, vina basculandu-se, inca de atunci, doar intr-o directie, nu in totalitate responsabil. “Am inteles ca minciuna comunista porneste de la varfurile piramidei si se sfarseste cu ultimul naiv care bate din palme la sedinte, dar nu stie de ce bate. Este psihologia maselor, in care poate voi intra si eu. Voi bate si eu din palme, insa eu voi sti ca tot ce se spune este minciuna”. Si diversiune! “Historia magistra vitae!”
Lector univ. Dr. Ilie Gherhes
Fii primul care comentează