Asculta acest articolUn sac cu valori descoperit langa un stejar din cimitirul de la Stadion
[slideshow id=6362]
Romania, in timpul regimului comunist, a avut o perioada destul de lunga de progrese in toate domeniile. Multi dintre dumneavoastra, stimati cititori, le stiti. As sublinia ca pana prin anii ‘77-’80 macelariile erau pline de carne, lactate, iar tinerii absolventi aveau asigurat un loc de munca. A inceput, apoi, o perioada in care tara noastra a intrat intr-un declin social economic cu urmari total neprevazute. Asta deoarece a aparut criza mondiala. Majoritatea tarilor ce faceau parte din CAIER se bazau pe produsele agro-alimentare livrate din Romania. Si dupa aparitia acestei crize, tara noastra inca avea obligatia de a respecta directiile CAIER. Toate acestea au determinat scaderea nivelului de trai a populatiei, iar pe acest fond a fost inevitabila si cresterea infractionalitatii. Asta cu precadere in domeniul economic. Acest fapt s-a simtit in cresterea destul de rapida a starii infractionale din acea perioada.
Pe la mijlocul lunii mai, anul 1979, locuinta unei profesoare de limba germana de pe strada Minerilor din municipiul Baia Mare este jefuita. Paguba produsa era enorm de mare pentru acea perioada. Eu eram la birou. Comandantul Militiei Municipiului Baia Mare, Campeanu Mihai, un om deosebit si un mare profesionist, m-a trimis sa incep cercetarile la fata locului. Am mers impreuna cu lt. col. in rezerva Breban Romica – specialistul criminalist. Am ajuns la imobilul profesoarei. Aceasta nu era acasa. Batrana, sprijindu-se intr-o carje din lemn de fag, era plecata la piata, la cumparaturi. Sesizarea fusese facuta de o vecina de-a ei. Am intrat in imobil. Am constatat ca toata locuinta era ravasita. Dupa urmele lasate, mi-am dat seama ca erau cel putin doi infractori care au comis jaful. Momentul cel mai dificil a fost acela in care profesoara ne-a gasit la ea in casa. Dandu-si seama si vazandu-si casa ravasita, a cazut pe jos! Plangea in hohote… Dupa ce si-a revenit, mi-a spus ce valori avea in casa. Totul fusese furat< 400.000 lei, bijuteriile de aur, tacamuri de aur si argint si doua tablouri foarte scumpe.
Casa de pe Minerilor
Comportamentul si starea profesoarei, cat si povestea ei, despre un copil ce traia in Germania, povestea unui membru al familiei aflat intr-o situatie medicala grea m-a impresionat foarte tare. Toate acestea au contribuit la dorinta mea de a identifica autorii cat mai repede, dar si de a recupera bunurile profesoarei. Am terminat cercetarile, am parasit locuinta de pe Minerilor. La portita de la iesirea in strada m-am oprit, conform principiilor judiciare, am examinat imprejurimile pentru a-mi face o imagine de ansamblu asupra unui posibil scenariu< unde au plecat, de unde au venit infractorii. In stanga portii, pe trotuar, doi copii de vreo 5-6 ani desenau iepurasi cu creta pe asfaltul trotuarului. Fiind circulatia redusa, nu am avut pe cine sa intreb ceva… Am intrebat copiii daca au vazut ceva. Cel mare, un copilas blond, dragut, nu stia romaneste. Norocul meu este ca vorbesc binisor limba maghiara. L-am mangaiat pe parul balai si l-am luat in brate. Am reusit sa-l fac sa se simta atasat de mine, sa se simta in siguranta. L-am intrebat, apoi, daca a vazut pe cineva iesind sau intrand din casa respectiva.
Martorul cheie era un copil
Am avut o supriza placuta cand mi-a povestit cum a vazut iesind din casa profesoarei doi domni< unul inalt, slab, brunet, iar altul scund si solid. Acesta din urma avea o geanta in mana. Trebuia sa ma straduiesc si sa apelez la memoria buna a acestui copil. Ii aratam fiecare om ce trecea pe acolo, ca sa il compare cu cei pe care i-a vazut in casa profesoarei. L-am intrebat daca parul unuia ce tocmai trecea pe acolo se aseamana cu cel al infractorului inalt. Copilul, la auzul intrebarii, imi spune ca pe mijlocul capului, cel ce a iesit pe poarta avea o suvita alba. Acest indiciu pretios, dat de micutul ce se juca pe trotuar, mi-a intarit convingerea ca ii voi prinde. Am realizat atunci ca in general copiii au o memorie vizuala foarte buna.
M-am dus la chioscul din apropiere si i-am cumparat o ciocolata. Mi-a multumit foarte frumos si a ramas bucuros. I-am spus<
– “Stii cine iti da ti ciocolata asta? …Un militian!”. M-a privit lung pana ne-am despartit.
Am trecut imediat la culegerea de informatii si investigatii, pentru a-l identifica pe cel cu suvita alba. Era o sambata, pe la jumatatea lunii mai 1979. Mi-am lecturat presa, in centrul vechi, pe o banca, in parculet. Primul loc unde banuiam ca poate fi acel infractor era acea crama unde se servea alcool si mici. La subsol. Am intrat inauntru. Toate mesele erau ocupate. La ultima masa, cu o lumina obscura, observ un tip slab cu o suvita alba. Eram civil. L-am invitat sa vina de la masa, am scos legitimatia si m-am prezentat, declinand calitatea pe care o aveam. Acesta, cand m-a vazut, a exclamat< “Sa traiti!”. Mi-am dat seama ca e fost puscarias. L-am dus la mine la birou, la camera 50. I-am solicitat cazierul. Il chema Posz Wily. Era inginer mecanic de profesie si maistru matriter la UNIO Satu Mare. Avea sapte condamnari pentru furturi. Era un om deosebit de inteligent si manierat. Avea un scris cum rar mi-a fost dat sa vad.
“Am scos suspectul la masa, la Minerul”
Dandu-mi seama de calitatile lui, trebuia sa-mi organizez ancheta dupa aceste indicii, ceea ce nu era usor. Atitudinea mea in asa-zisa ancheta a fost complet diferita fata de alti infractori, transformandu-se intre cei doi, intr-o lupta psihologica de tipul “care pe care”. Discutiile au durat ore intregi. Au fost abordate subiecte de cultura generala, arta, literatura, sport etc. Stiind ca au fost sustrase cele doua tablouri, i-am cerut parerea despre un modest tablou ce-l aveam in birou. Voiam sa ma conving daca ii place arta. Voiam, totodata, sa-i vad reactia cand il voi intreba despre tablouri. Am sesizat faptul ca era familiarizat cu arta. Au fost discutii despre Mihai Eminescu si Petofi Sandor. Imi cerea tigari tot timpul. Nu apucase sa le ia de la crasma. Eu i-am spus ca nu fumez si sunt convins ca nu va recunoaste nicio fapta. La ora 23, obosit si flamand fiind, l-am invitat la restaurantul Minerul. Am plecat impreuna de la Militie, ca doi prieteni. Ne-am asezat la o masa, in Salonul Albastru. Am comandat doua portii de ciolan cu fasole si cate 50 de grame de coniac. Apoi… am cerut ospatarului sa aduca o butelie de vin Murfatlar si o apa minerala.
La masa mi-a zis< “Domnu’ ofiter, ce inseamna acest fel al dumneavoastra?”.
I-am raspuns< “Esti om ca si mine,nu am cum altfel sa te tratez!”. Am platit eu nota, el neavand bani la el. Am plecat la Biroul de la Militie. La un momnt dat, Posz Wily ia o scrumiera de pe masa si incepe sa linga scrumul din ea. Am strigat la el< “Nu-ti permit sa te injosesti atat de tare, esti un om…”. Imediat am deschis fisetul si am scos doua pachete tigari (un Kent si un Marlboro rosu) si o cutie de chibrituri. S-a uitat la ele lung. Nu stia ce vreau sa fac. I-am spus< “Wily, ia chibritele si aprinde-ti o tigara!”. A desfacut pachetul si a aprins o tigara Kent. Din doua fumuri, o tigara a fost gata! Dupa ce a fumat… a sarit brusc de pe scaun, cu accept puternic mi-a zis< “Pe dumneavoastra eu nu va pot minti…”. L-am intrebat de ce. A spus ca de cate ori a fost cercetat a fost batut si tratat inuman. Pentru modul in care l-am tratat eu nu poate sa ma minta. Mi-a cerut trei coli albe de hartie, sa faca o declaratie. Avea un scris curat, ingrijit si ordonat pe pagini. In declaratia lui a descris cu lux de amanunte cum a intrat in locuinta profesoarei de pe Minerilor, ce bunuri a luat si ca toate sunt ingropate, intr-un sac, la marginea cimitirului de la Stadionul Dealul Florilor, la radacina unui stejar. De acolo, noaptea, ia cate o suma de bani. Mi-a mai spus ca impreuna cu el a mai participat la spargere si infractorul Meszaros Vasile, un tip scund, solid, foarte violent. Fusese condamnat pentru tentativa de omor. Era roscat si pistruiat.
In noaptea aceea, impreuna cu criminalistul Breban si cu Posz Wily am mers la cimitir. Atat de ingenios au fost ascunse incat si autorul si-a dat seama cu greu de locatia gropii. Datorita spiritului de observatie si profesiei de criminalist, Breban Romica a sesizat locul. Au fost scoase bunurile si duse la Militie. Am adus a doua zi batrana profesoara de germana, cu masina personala, la sediul unitatii. Emotiile o cuprideau pe masura ce scoteam bunurile din sac si i le prezentam. A fost apoi dusa la locuinta ei, cu bunurile, dar si cu lacrimi in ochi.
Posz Wily a fost retinut. Acum se punea problema prinderii lui Meszaros Vasile. Posz Wily ma avertiza tot timpul ca acesta spunea ca, daca va ajunge in situatia de a fi prins de vreun militian, il va injunghia cu un cutit. Trei zile am purtat discutii cu Wily. Am realizat ca uneori, cu un comportament civilizat intre un infractor si militian, se poate lega chiar si o relatie de prietenie. Intotdeauna, in toate cazurile mele, m-am straduit sa recuperez individul, pentru ca el este cel mai pretios bun al unei societatii. Posz Wily imi face o surpriza. Imi propune sa-l pun in libertate pe trei zile si ca astfel mi-l “da” pe Meszaros. Am facut un raport scris, asumandu-mi raspunderea pentru punerea lui in libertate. L-am prezentat sefului Militiei de atunci, colonelul Gavrila Bolintineanu. Acesta s-a prins de cap, spunand ca nu a mai auzit ca un astfel de infractor, recidivist, sa fie pus in libertate. M-a refuzat categoric. N-am renuntat la ideea mea. M-am dus la loctiitorul lui, col. Popescu Vasile. A inceput sa rada. Dupa o discutie detaliata, mi-a zis ca pentru prima data va accepta o astfel de experienta. Imi pune avizul pe coltul raportului si ma trimite la seful Parchetului, Ioan Teban. Acesta ma stia de mult. Cand a citit, a inceput sa zambeasca si mi-a spus<
– “Pentru experienta noastra judiciara, aprob sa fie pus Posz Wily in libertate trei zile. Daca iti asumi tu, Berciule…”. L-am scos din arest pe Wily, l-am instruit cum sa tina legatura cu mine si i-am dat un pumn de fise pentru telefon. Au trecut patru zile si cea mai mare pedeapsa a mea a fost ca asteptam telefonul… El nu suna. In a cincea zi, joi, Posz Wily suna si spune< “Veniti acum, ca Meszaros e in bufet cu mine!”. Am luat masina si doi colegi si m-am deplasat la bufet. L-am recunoscut. In momentul acela am vazut cum mana dreapta o duce catre buzunarul interior al hainei. Mi-am dat seama ca vrea sa scoata cutitul. Am pus catusele pe mainile ambilor si i-am condus la Militie. Am inceput acheta. Posz Wily s-a repezit la el, in timpul unei confruntari, asupra lui Meszaros si l-a lovit. I-a spus< “Mai, Vasile, cand eram in beci, pe strada Lenin, si ne uitam pe geam, un inginer de la IPEG batea doua covoare. Tu ai mers si ai furat unul dintre ele si l-ai vandul la mineri cu 300 de lei. Cat mai vrei sa minti?”.
Cei doi au fost arestati pentru furt. Dosarul a fost inchis. I-am dat telefon procurorului si i-am comunicat rezultatul. Acesta m-a felicitat si a subliniat ca nu-i vine sa creada. La finalizarea dosarului s-a avut in vedere comportamentul sincer si colaborator al lui Posz Wily si in temeiul art. 74 Cod Penal si art 76 Cod Penal (care prevede efectele circumstantelor atenuante) Wily a primit o pedeapsa sub minimul special. Un an si jumatate a petrecut Posz Wily in puscarie. Chiar in anul cand l-am arestat, dintr-o foaie de ambalaj face un plic si pe alta coala imi trimite la Militie o scrisoare. O desfac. As sublinia ca textul era extrem de elegant sub aspect uman… Ma felicita cu ocazia Craciunului. Atat mie, cat si familiei. Am fost profund impresionat. Se vedea respectul dintre anchetator si infractor.
Fii primul care comentează