Asculta acest articolRomanii de azi injura cumplit. Batranii nu injurau. Obiceiul e luat in mare parte de la tigani. Popoarele cu buna crestere nu cunosc injuraturile. Asta nu o spunem noi, ci academicianul Simion Mehedinti (1868-1962), marele geopolitician scriind lucruri cu adevarat memorabile despre poporul sau. Noi ne-am oprit asupra a doua racile ale acestui popor< injuraturile si bataia. O sa vedeti ca merita osteneala.
Pentru inceput vom vorbi despre injuraturi. Adevarul e ca nu totdeauna poporul nostru a avut obiceiul acesta grozav. Batranii din vremea cand biserica era intr-adevar “Casa Domnului”, iar omul isi pregatea din vreme pana si camasa cu care avea sa se ingroape, nu cunosteau sudalmile si alte vorbe spurcate. Fireste, nici pe atunci nu erau toti stalpi de biserica. Alaturi de cuvinte blajine, se auzeau si altele mai aspre. Dar cei care le spuneau nu erau “oameni acatarii”, ci spurcati la vorba, ciori a caror gura era “curata ca un cuib de pupaza”. Erau, adica, niste blestemati, de care cucernicii nostri stramosi se mirau ca-i mai rabda pamantul. De la o vreme, insa, pupezele s-au inmultit, iar astazi sunt multe de tot. Cand ar pricepe un suedez, danez, norvegian, elvetian, francez, german, englez sau alte natii binecrescute, ce inteles au zecile si sutele de injuraturi care se aud pe la noi pe toate cararile, ar ramane trasnit. E destul sa le scrie cineva pe hartie si se ingrozeste. Intrebarea e cum de s-a ticalosit pana intr-atat poporul nostru? Daca tinem seama de cuprinsul injuraturilor, se vede numaidecat ca pecinginea asta am luat-o din atingerea societatii turco-levantina. Iar cei care au latit indeosebi molima au fost tiganii. Cand tiganii au fost dezrobiti si asezati prin sate, cu ocazia improprietaririi lui Cuza, molipsirea s-a intins mai departe. Dar e treaba etnografiei sa arate cu de-amanuntul cum si cand naravul injuraturilor s-a raspandit asupra neamului nostru. Pentru noi, lucrul de capetenie e ca poporul roman injura azi cu o adevarata pornire. Pentru un lucru de nimic, injuratura e gata. Ce auzi la munca campului, in piata, prin fabrici, la cazarmi si chiar in preajma scolilor si a bisericilor te inmarmureste. Pana si in imprejurari grele, cand ai crede ca fiecare cuvant trebuie sa fie cantarit, romanul tot n-a ispravit cu injuratura si cu vorbele rele. Cum de a ajuns poporul nostru asa de buimac? Si ce mai poti astepta de la omul care, de dimineata pana seara, nu mai conteneste cu blestemele ori cu sudalmile si caruia nimic nu i-a ramas neinjurat de la Dumnezeirea, Dumnezeului Dumnezeilor… pana la cruce, arhanghel, anafura, icoana, botez, parastas, grijanie… si tot ce poate avea fiinta intre cele vazute si nevazute? Nu cumva naravurile astea atat de gretoase sunt si ele de vina pentru urgia care a cazut asupra noastra? E vadit lucru ca astfel de apucaturi isi au urmarile lor in viata unui popor. Ceea ce faci mereu devine sistem. Vom vedea cum stau lucrurile si in cazul bataii. Ca si alti romani de geniu, Simion Mehedinti se dovedeste a fi de o actualitate uluitoare.
Fii primul care comentează