… despre proiectele implementate prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării.
La iniţiativa prefectului Radu Roca, ministrul Adrian Veştea a avut în această dimineaţă în sala mare de şedinţe a Instituţiei Prefectului o întâlnire cu primarii din judeţul Satu Mare precum şi cu conducerea Consiliului judeţean Satu Mare.
S-a discutat punctual despre stadiul unor proiecte derulate în judeţ prin Ministerul Dezvoltării iar primarii au primit răspunsuri la problemele semnalate ministrului Adrian Veştea şi lui directorului general în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi coordonatorul Programului Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”, Alexandru Soare.
Vom reveni cu mai multe informaţii despre cele discutate, vizitate şi inaugurate.
Fii primul care comentează