Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

CERERI APIA

În județul Satu Mare, cererile unice sunt preluate de APIA în proporţie de peste 61%

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – fost director al APIA Central a convocat o videoconferinţă cu directorii agenţiilor din teritoriu.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Întâlnirea online a avut loc luni, 13 mai. Aşa cum menţionează publicaţia Agroinfo, subiectul zilei a fost plata subvențiilor APIA pe hectar și cap animal pentru acest an, stadiul depunerii cererilor unice de plată. “Am participat la o videoconferință cu echipa APIA de nivel central și județean pentru a evalua stadiul depunerii cererilor în cadrul Campaniei 2024 și pentru a discuta finalizarea autorizărilor la plată pentru Campania 2023.

 

 

Ținem să reamintim tuturor fermierilor că termenul limită pentru depunerea cererilor este data de 7 iunie 2024. Felicitări întregii echipe APIA pentru dedicarea și profesionalismul lor și de asemenea, tuturor fermierilor pentru angajamentul și contribuția lor în procesul de depunere a cererilor. Să continuăm să lucrăm împreună pentru o agricultură prosperă și sustenabilă!”, a postat pe pagina sa Facebook secretarul de stat MADR, Adrian Pintea.

 

 

Pentru prima oară, anul acesta nu există o perioadă cu penalități pentru depunerea cererilor unice de plată la APIA. Atât cererile, cât și modificarea acestora se depun până la data de 7 iunie 2024.  După cum am aflat de la Virgil Dragoş, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA Satu Mare, la nivel de ţară, judeţul nostru este pe un meritoriu loc 4-5, cu o proporţie de peste 61% de cereri preluate de la fermieri. Ritmul trebuie menţinut pentru încadrarea în termenul legal.

 

 

Se cuvine subliniat faptul că, pentru a sprijini fermierii sătmăreni în depunerea cererilor, funcţionariii APIA Satu Mare au lucrat şi la sfârşitul săptămânii trecute, dar vor lucra la fel şi în perioada ce vine. Sunt mai puţin de 17 zile lucrătoare până la termenul stabilit pentru depunerea cererilor. Se impune receptivitate sporită şi din partea unităţilor administrativ teritoriale în eliberarea adeverinţelor.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns