Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

AVERTISMENT PENTRU PĂRINȚI

Dealerii de droguri utilizează emoticoane pentru a comunica cu copiii

Dealerii de droguri utilizează emoticoane pentru a comunica cu copiii
În prezent, în România există clinici private și ONG-uri care oferă tratament medical, dar în mod limitat
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Părinți, acordați o atenție deosebită emoticoanelor din mesajele copiilor dumneavoastră, deoarece anumiți dealeri de droguri folosesc aceste simboluri pentru a comunica cu minorii.

 

 

O grupare de traficanți de droguri vindea substanțe interzise copiilor prin intermediul aplicației Telegram. Deși această grupare a fost destructurată de polițiști luna trecută, continuă să funcționeze. Grupul de pe Telegram, unde se vând droguri minorilor, are aproape 10.000 de membri.

 

 

În conversațiile de pe Telegram, dealerii și cumpărătorii lor folosesc diverse emoticoane pentru a comunica. Fulgii de zăpadă și diamantele simbolizează cocaina, trifoiul cu patru foi reprezintă marijuana, iar pastilele se referă la medicamente precum Xanax, Adderall și oxicodonă.

 

 

Dealerii își expun ofertele, iar cei interesați pot cumpăra substanțele interzise printr-un simplu mesaj. Plata se face online, iar marfa este livrată într-o locație comunicată ulterior cumpărătorului.

 

 

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat recent promulgarea unei legi referitoare la tematica drogurilor. România va avea în curând opt centre regionale pentru dependenții de droguri, alcool și jocuri de noroc. Partidul Național Liberal (PNL) a inițiat această lege pentru a trata mai eficient aceste mari probleme.

 

 

Potrivit ministrului, aceste centre sunt esențiale. În prezent, în România există clinici private și ONG-uri care oferă tratament medical, dar în mod limitat. După publicarea legii în Monitorul Oficial, Guvernul României va trebui să prioritizeze construirea acestor centre. Zilnic, ministrul primește emailuri în care este întrebată despre soluții pentru tinerii consumatori de substanțe interzise.

 

 

 

„A fost promulgată o lege care ține de tematica drogurilor, și anume cea care prevede înființarea a opt centre regionale pentru dependenții de droguri, alcool și jocuri de noroc. Astăzi, președintele a promulgat această lege adoptată de Parlament. Mă bucur că partidul din care fac parte, PNL, a inițiat această lege pentru că în România statul nu putea trata adecvat aceste probleme, mai ales în rândul tinerilor. De astăzi avem cadrul legal, iar Ministerul Sănătății se poate apuca să găsească surse de finanțare pentru construirea celor opt centre regionale”, a declarat ea într-o intervenție TV.

 

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns