Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

A doua dezbatere Ponta-Iohannis: Acuzaţii pe tema retrocedărilor de la Sibiu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Victor Ponta şi Klaus Iohannis au avut, miercuri, la B1TV, un schimb de replici pe tema retrocedărilor de la Sibiu, premierul spunând că primarul a făcut retrocedări puţine şi doar către cei care îl susţin, iar edilul spunând: “Domnule Ponta, minţiţi!”.

Ponta a citit de pe o foaie o situaţie legată de retrocedările de la Sibiu, menţionând care au fost beneficiarii acestora. Premierul a spus că beneficiarii, puţini, au fost cei care i-au susţinut pe primar.

Iohannis a răspuns că premierul minte, precizând că nu primarul face retrocedările şi că autoritatea care se ocupă cu aceasta se află în subordinea şefului Guvernului.

Ponta a răspuns că nu s-au mai făcut retrocedări din 2012, de când el este premier, scrie Mediafax.

Iohannis a insistat că Ponta minte, cei doi lansându-se într-un schimb de replici suprapuse. Moderatorul a insistat ca cei doi să se oprească, menţionând că formatul stabilit al emisiunii nu prevede dialog între cei doi candidaţi.

Moderatorul postului B1TV a ţinut să treacă la următoarea întrebare, deşi cei doi nu s-au oprit din schimbul de replici suprapuse.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns