Cu puţin timp în urmă am semnalat în coloanele ziarului nostru faptul că specialiştii din agricultură apreciază că la începutul celei de a doua decade a lunii iunie, în judeţ începe secerişul la orz. Iată că estimările sunt confirmate. Chiar a început recoltatul orzului.
Coacerea acestei culturi păioase de toamnă a fost forţată mai ales de seceta şi temperaturile caniculare din ultima săptămână. În cursul zilei de joi, 12 iunie, am remarcat mirişte şi baloţi proaspeţi din paie de orz în zona Beltiug-Acâş.
O discuţie telefonică avută cu Mozer Francisc din Petreşti, ne-a confirmat că ne aflăm în perioada de seceriş. În după masa zilei de 12 iunie şi în lanurile sale au intrat combinele. Interlocutorul nostru estimează că pe cele 200 de hectare cultivate de el, o să aibă producţie medie de peste 5.000 kilograme la hectar.
Avem convingerea că estimarea nu este eronată. Producţia va fi bună, cu mult peste media judeţului din anul 2013.
1 comentariu
Balotii erau de fin nu de paie dar poate ne spuneti numele fermierului care pretindeti ca a secerat!