Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Aambasadorii Germaniei şi Norvegiei, decorați de Băsescu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat luni, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorii acreditaţi la Bucureşti ai Germaniei şi Norvegiei, cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce.

 

 

Ambasadorul Germaniei, Andreas von Mettenheim, a primit distincţia pentru contribuţia la dezvoltarea relaţiilor economice şi politice dintre cele două state, iar ambasadorul Norvegiei, Øystein Hovdkinn, a fost decorat pentru sprijinul acordat accesului muncitorilor pe piaţa de muncă din Norvegia, relatează Mediafax.

La ceremonia de la Cotroceni au participat, alături de şeful statului, consilieri din cadrul Administraţiei prezidenţiale şi reprezentanţi ai corpului diplomatic.

După înmânarea decoraţiilor, preşedintele Băsescu le-a spus celor doi diplomaţi, aflaţi la final de mandat, că România le este recunoscătoare pentru munca depusă.

 

Preşedintele Băsescu a spus că relaţiile româno-germane s-au consolidat foarte mult în timpul mandatului ambasadorului Mettenheim, iar Norvegia a devenit un partener extraordinar pentru ţara noastră.

La rândul său, ambasadorul Germaniei i-a amintit şefului statului român că a spus că instituţiile statului s-au consolidat după criza politică din 2012. Diplomatul a adăugat că ar fi foarte fericit dacă la acest lucru şi-a adus şi el o mică contribuţie.

Ambasadorul Germaniei a mai spus că România este “cel mai fascinant post din cariera sa”.

Pe de altă parte, ambasadorul Norvegiei a spus că el crede în resursele şi în potenţialul României în toate domeniile. Diplomatul a menţionat, de asemenea, că sprijinul financiar acordat de Norvegia României în timpul mandatului său a crescut.

La final, şeful statului a ciocnit cu cei doi ambasadori şi cu consilierii şi reprezentanţii mediului diplomatic o cupă cu şampanie.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns