Marţi, 21 iulie, în jurul orei 05, I.S.U. ,,Someş” a fost anunţat despre producerea unui accident rutier, pe raza localităţii Ciuperceni. Două maşini cu numere de Ucraina şi Belgia s-au ciocnit frontal.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială cu modul de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două ambulanţe tip S.M.U.R.D., care au intervenit în colaborare cu alte două ambulanţe din cadrul serviciului de ambulanţă judeţean (S.A.J. Satu Mare).
Personalul sosit la faţa locului a constatat că, în urma coliziunii a două autoturisme, au rezultat şapte victime dintre care trei persoane încarcerate între fiarele contorsionate ale maşinii, care în ciuda efectuării manevrelor de resuscitare de către personalul specializat, nu au supravieţuit.
Pompierii, paramedicii şi personalul medical au intervenit şi pentru acordarea primului ajutor medical celorlalte patru victime, acestea, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare.
Din surse neoficiale am aflat că cei trei morţi sunt ucraineni iar cei din maşina cu numere de Belgia care au scăpat cu viaţă sunt sătmăreni.
Potrivit IPJ Satu Mare, vinovat de producerea accidentului este şoferul maşinii înmatriculate în Belgia.
“Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că Daniel Z. a condus autoturismul marca Volkswagen, înmatriculat în Belgia, iar pe fondul circulaţiei pe sensul opus a intrat în coliziune cu autoturismul marca Daewoo, înmatriculat în Ucraina şi condus de Bolodymyr S.,de 25 de ani.
În urma evenimentului a rezultat decesul a 3 persoane, respectiv, Bolodymyr S., Ivan C. şi Oleksandr B., din autoturismul marca Daewoo şi rănirea a 4 persoane,respectiv Daniel Z, Florin B. şi Robert B., care se aflau în autoturismul marca Volkswagen şi Andrii P. pasager în autoturismul marca Daewoo.
Cele trei persoane decedate erau cetăţeni ucraineni.
Conducătorului autoturismului marca Volskwagen, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.”
Fii primul care comentează