Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Adrian Sitaru regizează primul său film în limba engleză

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Adrian Sitaru va regiza primul său film în limba engleză – o ecranizare a romanului “Death of a Salaryman” (Moartea unui amploaiat), de Fiona Campbell, informează Screen Daily.

Filmul are ca subiect un bărbat japonez de 40 de ani, familist, care lucrează într-o corporaţie TV şi este dat afară exact în ziua în care împlineşte 40 de ani. “Death of a Salaryman” este atât un bestseller cât şi un succes de critică, presa de specialitate remarcând stilul “minunat de suprarealist” al romanului”. Bărbatul rămas fără slujbă întâlneşte, în noul său drum, o serie de personaje stranii: un comis-voiajor cu o pasiune pentru Elvis Presley şi un producător TV care ar face orice pentru glorie.

Impresionată de experienţa din Japonia, unde a petrecut patru luni, Fiona Campbell a scris “Death of a Salaryman”, publicată în primăvara anului 2007.

Producţia, care are un buget de 4 milioane de lire sterline, este o colaborare între Vernon Films (care are sediul în Marea Britanie) şi 4 Proof Film, aceasta din urmă fiind producătoarea titlurilor “Din dragoste cu cele mai bune intenţii” şi “Domestic”, semnate de Sitaru.

Adrian Sitaru este regizor, producător, scenarist şi actor. Scurtmetrajul său “Valuri” a câştigat premiul Leopardul de Aur în secţiunea Leopards of Tomorrow la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, în vara lui 2007. Lungmetrajul său de debut, “Pescuit sportiv”, a primit două distincţii la Festivalul de Film de la Salonic 2008, premiul juriului la cea de-a doua ediţie a Festivalului de Film Estoril, în 2008, dar şi marele premiu al secţiunii New Voices la Festivalul Internaţional de Film de la Palm Springs. “Din dragoste cu cele mai bune intenţii” a primit, anul trecut, premiile pentru regie şi pentru cel mai bun actor în rol principal, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns