De la aderarea României la Uniunea Europeană, Ministerul Agriculturii a derulat fonduri europene şi naţionale destinate agriculturii româneşti de peste 26 de miliarde de euro, potrivit afirmaţiilor ministrului Agriculturii, Nechita Adrian Oros.
Şeful de la Agricultură a precizat că în prezent fermierii români beneficiază de peste 100 de forme de ajutor financiar, subvenţii.
Rata medie anuală a absorbţiei fondurilor este de peste 96%, a adăugat acesta, potrivit răspunsului la o interpelare adresată de către deputatul PMP Marius Paşcan.
De la aderarea României la Uniunea Europeană, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin APIA, a derulat fonduri europene şi naţionale destinate susţinerii agriculturii româneşti şi fermierilor români de peste 26 de miliarde de euro, având o rată medie anuală a absorbţiei fondurilor de peste 96%, a şeful MADR în răspunsul adresat parlamentarului român, citat de Mediafax.
Ministrul Agriculturii a adăugat că, anual, la APIA se depun în medie 900.000 de cereri de plată, pentru o suprafaţă de aproximativ 9,5 milioane de hectare.
Dacă în 2007, APIA derula mai puţin de 10 forme de sprijin destinate fermierilor români, în prezent numărul schemelor şi măsurilor/submăsurilor, pachetelor/subpachetelor gestionate a crescut substanţial ajungând la peste 100, a mai spus ministrul agriculturii.
Fii primul care comentează