Alianța tăcută

Asculta acest articol

Lucru rar în politica românească postcomunistă, actualele partide de guvernare sunt foarte tăcute. Nu s-a încetăţenit nici măcar termenul “alianţă PDL-UDMR”. Liderii celor două formaţiuni nu ies împreună la conferinţe de presă. Şi nu se ceartă. Mai mult decât atât: Traian Băsescu nu-i apostrofează pe miniştri. Până acum nu ne aducem aminte ca preşedintele să fi criticat guvernul, la grămadă sau separat, pe partide. În general dinspre putere, înţelegând aici Preşedinţie, Guvern, Parlament, nu ne-au venit subiecte de scandal.
Trecând peste partidele care au pierdut prezidenţialele, aflate într-un proces de analiză şi restructurare,  evenimentele s-au succedat într-un ritm lent. Pe cât de fierbinţi sunt temele, de la disponibilizări la tăieri de pensii, de la creşteri de preţuri la lipsa vizibilă a măsurilor anticriză, pe atât de slabe sunt reacţiile celor implicaţi. Ne referim aici la cei trei parteneri, guvern-sindicate-patronat. Cele două partide reuşesc să ţină în frâu sindicatele, în vreme ce patronatele sunt ignorate. Să fie vorba despre o tehnică nouă, un fel de noncombat ridicat la rang de politică de stat?
Buna înţelegere l-a făcut pe liderul UDMR Marko Bela să anunţe că relaţia de colaborare cu PDL va continua până în 2012. Declaraţia vine în contextul în care UDMR este acuzat că vrea să impună o nouă regionalizare. Într-adevăr, cu câteva zile în urmă UDMR a înaintat un proiect de lege care împarte ţara în regiuni mai mici, formate din mai puţine judeţe decât sunt acum în regiunile de dezvoltare. Se urmăreşte în felul acesta o creştere a autonomiei printr-un mecanism mai simplu. Judeţele care au ceva în comun, cum ar fi populaţia maghiară, sunt adunate în aceeaşi microregiune.
Ce este rău în asta? Adversarii politici văd aici un pericol, un atentat la securitatea şi integritatea României. În realitate, dacă se va aplica o astfel de lege, judeţele vor face un pas înainte în ceea ce priveşte autonomia locală. Proiectele de interes comun vor fi mai uşor de accesat şi de pus în practică, având prin susţinerea politică parlamentară şanse mai mari de finanţare.
Important e cum primesc autorităţile locale această propunere. Bucureştiul, ca simbol al centralismului,  în mod normal, se opune. Destule voci de lideri politici şi-au arătat dezacordul şi îngrijorarea faţă de bunele intenţii ale iniţiatorului, UDMR. Chiar şi din rândul PDL s-au făcut auziţi câţiva lideri, nemulţumiţi că proiectul a trecut atât de uşor de propria lor vigilenţă. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la un scandal. Alianţa tăcută PDL-UDMR trece peste episod, şi-l asumă.
Faţă în faţă cu multitudinea de probleme, Traian Băsescu şi Emil Boc au ales calea dialogului din spatele uşilor închise. Cele două partide de guvernare nu-şi rezolvă divergenţele la televizor, aşa cum procedau liberalii şi democraţii când se aflau împreună la guvernare, în 2005-2006. Nu se repetă nici spectacolul mediatic din perioada guvernării PDL-PSD. Practic, nu ştim ce se întâmplă cu adevărat între premierul Emil Boc şi vicepremierul Marko Bela. Nu ştim nici dacă preşedintele Traian Băsescu nu-i ia la întrebări nu dintre cele mai comode, în calitatea lor de preşedinţi de partid. Alegând calea tăcută, alianţa PDL-UDMR pe de o parte se îndepărtează de cetăţeni, pe de altă parte le dă o anumită stare de linişte. Nici nu ştim cum e mai bine.