Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Alina Gorghiu nu iartă politicienii care au trecut la alt partid

Conferinta PNL la Satu Mare
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Conferinta PNL la Satu Mare
Conferinta PNL la Satu Mare

   Vineri, 6 martie, la sediul Partidului Naţional Liberal (PNL) Satu Mare a avut loc o conferinţă de presă la care a participat copreşedintele PNL la nivel naţional Alina Gorghiu, copreşedintele PNL Satu Mare Romeo Nicoară şi prim-vicepreşedintele PNL Satu Mare, Vasile Berinde.


Alina Gorghiu a precizat că vizita la Satu Mare a avut loc la invitaţia organizaţiei de femei a PNL Satu Mare. “Una dintre principalele preocupări ale organizaţiei de femei a PNL este de a asigura reprezentarea femeilor în politică. Din punctul meu de vedere a trecut perioada când accesul femeilor în administraţie a fost imposibil” a declarat ea.

Ea a făcut referire la OUG numărul 55 şi la faptul că grupul de parlamentari PNL vor face tot posibilul ca deciziile Curţii Constituţionale să se respecte. “Am convingerea că în Senat lucrurile se vor schimba şi decizia Curţii Constituţionale va fi respectată, astfel încât cei care şi-au schimbat partidele politice să îşi piardă mandatul. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, PNL va contesta decizia Parlamentului la Curtea Constituţională”, a declarat copreşedintele PNL.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns