Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ambiții mari, realizări minime pentru Mirel Rădoi și tricolori

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pornită la drum cu ambiții mari, cu declarații optimiste ale unor persoane din staff, naționala de fotbal a României a încheiat în genunchi prima treime a calificărilor la Cupa Mondială din Qatar din 2022. În cele trei meciuri, din cele 9 puncte puse în joc, România s-a ales doar cu 3 puncte.

Obiectivul minimal era de 7 puncte în timp ce cel mai optimist era de cucerirea tuturor punctelor puse în joc. Dar nu ne-am ales cu 7, 6, nici măcar cu 4 puncte. România și-a trecut în cont doar trei puncte mici, după ce a marcat 5 goluri și a încasat 6 goluri. Asta înseamnă locul 4 în Grupa J, departe de locul 1 care aduce calificarea directă, sau locul 2 care asigură participarea la baraj.

Concluzia? Una singură, suntem pe cale de a rata încă o calificare la Cupa Mondială. Competiție la care România nu a mai fost din 1998, din vremea Generației de Aur. O generație, de altfel, neagreată de actualul staff al Federației.

Despre meciul Armenia – România nu vom mai spune mare lucru. S-au pronunțat specialiștii în materie asupra selecției, a evoluției tricolorilor, a tacticii de joc a (ne)inspirației antrenorului Mirel Rădoi etc. Părerile le știți, cvasiunanime critice la adresa lui Mirel Rădoi.  Dar este puțin probabil că se va  mișca ceva la nivel de conducere tehnică, selecție etc. în ciuda evoluției mediocre a echipei României, a compromiterii șanselor de calificare la Cupa Mondială. Așa că nu putem vorbi despre o eventuală demisie sau demitere a lui Mirel Rădoi. Cum federalii fug ca de dracu de foștii mari fotbaliști, de antrenorii cu personalitate, aproape sigur Rădoi va sta pe bancă pe toată durată preliminariilor.

Altfel, Macedonia de Nord a produs o mare surpriză miercuri, învingând în deplasare naționala Germaniei, scor 2-1. Islanda a câștiga cu 4-1 meciul cu Liechtenstein.

Vă prezentăm clasamentul la zi al Grupei J din preliminarii și programul tricolorilor până la finalul campaniei. În joc mai sunt 21 de puncte din care, după scenarii optimiste, am putea să ne trecem în cont 12 puncte. Ar fi un total de 15 puncte, insuficiente pentru a termina pe primele două locuri.

La final vom vom mai scrie ceva despre echipamentul fotbaliștilor tricolori. Impresia? De echipament second hand. Total neinspirată alegerea staff-lui FRF.

CLASAMENT Grupa J
1.Armenia 3 3 0 0 6-2 9
2.Macedonia N. 3 2 0 1 9-4 4
3.Germania 3 2 0 1 5-2 6
4.România 3 1 0 2 5-6 3
5.Islanda 3 1 0 2 4-6 3
6.Liectenstein 3 0 0 3 1-10 0

Programul rămas din grupă:
2 septembrie 2021
• Islanda – ROMÂNIA, de la ora 21:45
5 septembrie 2021
• România – Liechtenstein, de la ora 21:45
8 septembrie 2021
• Macedonia de Nord – România, de la ora 21:45
8 octombrie 2021
• Germania – România, de la ora 21:45
11 octombrie 2021
• România – Armenia, de la ora 21:45
11 noiembrie 2021
• România – Islanda, de la ora 21:45
14 noiembrie 2021
• Liechtenstein – România, de la ora 19:00

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns