Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Amenzi pentru petrecăreții de la Steaua

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Imaginile surprinse de paparazzii, duminică dimineaţa, cu Nikolic şi cu Gabi Matei vomitând dintr-un taxi după ce au ieşit dintr-un club bucureştean, unde au consumat băuturi alcoolice, au stârnit furia patronului şi a antrenorului Laurenţiu Reghecampf.

Totuşi, finanţatorul a vrut să-i primească, ieri, la palat pe cei doi şi să-i ierte, dar s-a opus antrenorul, care a dorit să le dea o lecţie. Reghe a fost tare dezamăgit de Gabi Matei cu care avusese câteva discuţii şi credea că a înţeles şansa pe care urma să i-o acorde. De fapt, fundaşul dreapta adus de la Pandurii a primit cea mai mare amendă dintre cei doi, 25 % din contract, adică 30.000 de euro! Nikolic a scăpat de o pedeapsă atât de aspră pentru că are un contract mult mai bine pus la punct faţă de colegul său. La prelungirea înţelegerii cu roş-albaştrii, muntenegreanul nu a acceptat clauza care să-i permită Stelei să îi ia atât de mult din salariu. În consecinţă, steliştii au decis să nu-i mai acorde prima de calificare în grupele Europa League care i se cuvenea, adică aproximativ 7.500 de euro pentru cele 137 de minute jucate. Patronul Stelei a fost înştiinţat despre pedepsele primite de cei doi, dar când a apărut în faţa presei el a încurcat “borcanele”, spunând despre Nikolic că a fost amendat cu 25% din contract şi că Matei nu va primi prima de calificare. De fapt, e invers. Ca un amănunt amuzant, Nikolic le-a povestit steliştilor că a vomitat din cauză că îl văzuse pe colegul său Matei că a “dat la boboci”.În “Boa”, cei doi consumaseră opt sticle de şampanie. La un moment dat, spre plecare, ei au pus pariu care e mai rapid în a savura, pe nerăsuflate, câte o sticlă de Moet. Show-ul dat de stelişti a fost admirat din apropiere şi de “prinţul” Adrian Cristea, care se afla la o masă alături cu două tipe sexy, alături de care a şi plecat. Eu am vrut să-i iert, dar nu m-a lăsat Reghe. Mi-a spus că vrea amendă maximă pentru ei a spus Gigi Becali. Ce au făcut nu-i onorează şi sunt convins că le e ruşine. Vor răspunde pentru situaţia în care s-au aflat a concis Laurenţiu Reghecampf. Au fost liberi şi n-au încălcat niciun regulament. Dacă ştiau să bea, nu li se făcea rău a spus unul dintre managerii Stelei.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns