Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Andreea Paul (PNL): A șasea lege adoptată care-mi poartă semnătura în Parlament e dedicată culturii și monumentelor istorice

Andreea Paul
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Andreea Paul
Andreea Paul

A șasea lege care-mi poartă semnătura și trece de Parlament, promulgată de Președinte, acum în vigoare, este dedicată culturii. Am pornit de la realitatea subfinanţării cronice a culturii, domeniu lipsit şi de alte surse complementare de finanțare precum cele de la bugetul anual alocat.

Așadar, noua Lege nr. 109/2016 care a intrat în vigoare, pe care am depus-o în Parlament și care a fost susținută de către PNL, prevede ca 3% din impozitele plătite bugetului de stat din exploatarea jocurilor de noroc să fie direcţionate către protejarea monumentelor istorice, mai exact pentru restaurarea, conservarea şi consolidarea monumentelor istorice.  Sumele vor fi virate către Ministerul Culturii până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent.

Banii, potrivit legii, au ca destinaţie finanţarea elaborării de documentaţii specifice, executarea de lucrări, realizarea de achiziţii, de contractări şi decontări de lucrări privind monumentele istorice, dar şi acordarea de credite fără dobândă sau cu dobândă redusă, necesare efectuării lucrărilor de protejare a monumentelor istorice deţinute de persoane fizice sau juridice de drept privat.

În România, sunt peste 30 de mii de monumente din care aproape 7 mii sunt de interes național, iar restul de 23 de mii sunt de interes local. Dintre acestea, 31 de monumente sunt încadrate pe lista UNESCO. Am obținut aceste informații de la Ministerul Culturii la interpelarea parlamentară pe care am adresat-o, în luna martie a acestui an, cu privire la capitalul cultural românesc.

Iată esența acestei legi, care se adaugă la celelalte cinci proiecte de legi pe care am reușit să le trecem prin Parlament din opoziție, dedicate economiei, educației și culturii:

LEGE 109/2016 pentru completarea art.51 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice:

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articol unic.- La articolul 51 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul  (31), cu următorul cuprins:

„(31) Un procent de 3% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc va fi direcţionat anual către Ministerul Culturii pentru finanţarea lucrărilor de restaurare, conservare şi consolidare la monumentele istorice; suma va fi virată către Ministerul Culturii până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent.”

Primul proiect de lege pe care l-am trecut prin Parlament, din opoziție, este dedicat copiilor adoptabili. Este rezultatul propunerii legislative pe care am inițiat-o în aprilie 2013 și care un an mai târziu a devenit Legea nr. 21/2014. Au urmat apoi Legea nr. 199/2015 privind înfiinţarea Muzeului Naţional “Constantin Brâncuşi”, Legea nr. 77/2016 care vizează raporturilor juridice dintre consumatori si instituțiile de credit și în final Legea nr. 110/2016 pentru completarea art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia prin care un procent de 2% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc va fi direcţionat anual către Fondul cinematografic pentru încurajarea şi susţinerea industriei cinematografice.

Andreea Paul

Prim-Vicepreşedinte al PNL

Deputat de Ţara Oaşului

Lector univ. dr. la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, ASE

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

3 comentarii

Lasă un răspuns