Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Andronescu şi Haşotti, propuşi miniştri la Educaţie şi Cultură

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite miercuri Preşedinţiei propunerile de numire a Ecaterinei Andronescu în postul de ministru al Educaţiei şi a lui Puiu Haşotti pentru funcţia de ministru al Culturii.

 

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, marţi seară, că se retrage din Guvern în urma respingerii apelului său în procesul care s-a judecat la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că i-a propus premierului Victor Ponta preluarea şefiei Ministerului Culturii de către senatorul PNL Puiu Haşotti, confirmând astfel informaţiile transmise anterior de Mediafax.

Mircea Diaconu a fost declarat definitiv incompatibil, după ce instanţa supremă a respins, marţi, recursul acestuia privind hotărârea prin care Agenţia Naţională de Integritate a constatat că se află în incompatibilitate întrucât a fost senator şi director al Teatrului Nottara.

Marţi, premierul a declarat că există posibilitatea ca Ecaterina Andronescu (PSD) să fie propunerea sa pentru portofoliul Educaţiei, el precizând că nu a luat încă o decizie în acest sens şi că va face propunerea odată cu cea de la Cultură.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns