Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a fost întâmpinat, sâmbătă, la sosirea pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj, cu huiduieli din partea mai multor participanţi la mitingul aviatic organizat cu ocazia inaugurării noii piste.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a ajuns la Cluj, sâmbătă după-amiază, cu prima cursă civilă care a aterizat pe noua pistă de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional “Avram Iancu”, alături de Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor.
În momentul în care cei doi au coborât din cursa charter, din mulţimea care participă la mitingul aviatic s-au auzit huiduieli, scrie Mediafax.
Totodată, după trecerea în revistă a gărzii de onoare, Crin Antonescu a fost huiduit din nou de mai mulţi participanţi.
El nu a făcut nicio declaraţie, mergând la o întâlnire cu oficialităţile locale care urmau să participe la inaugurarea noii piste.
În zonă au fost prezenţi mai mulţi proprietari de terenuri de lângă Aeroportul Internaţional “Avram Iancu Cluj, dar şi activişti ecologişti care se opun proiectului de la Roşia Montană, care au protestat.
Prima cursă de linie care a ateriza pe noua pistă este un avion care circulă pe ruta Bucureşti-Cluj, era programată să ajungă la Cluj la 15.30.
1 comentariu
PONTA nu a mers pt ca stia ca il asteapta huiduieli, dar oriunde mergea era la fel l-a bagat la inaintare pe zoombi asta, pacat aveam mai buna impresie despre Crin nu ar trebui sa se lase umilit din aviditate pt functie ar trebui sa fie mai demn