Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Antonescu: Nu am spus că Viktor Orban este un model pentru mine

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Crin Antonescu: Democrat-liberalii sunt penibili
Crin Antonescu: Democrat-liberalii sunt penibili

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminică seara că într-o anumită privinţă premierul Ungariei, Viktor Orban, poate fi considerat un model, dar nu pentru el, adăugând că PDL este un partid “incurabil”, care s-a “emoţionat prematur”.

 

 
“Nu am afirmat niciodată că pentru mine Viktor Orban este un model. Cine doreşte să nu se emoţioneze prematur, iar în cazul acestui partid incurabil, care este PDL-ul, cine doreşte să nu fie neruşinat, nu are decât să vadă textul, înregistrarea, cuvintele, lucrurile pe care le-am spus exact în legătură cu acest subiect”, a spus Antonescu, într-o intervenţie la Antena 3, citat de Agerpres.

Liderul PNL a explicat că nu este de acord cu politica lui Viktor Orban în ceea ce priveşte atitudinile sale în Ungaria, arătând că acesta poate fi considerat un model, dar nu şi pentru el, în ceea ce priveşte dialogul cu Comisia Europeană.

“A venit vorba de Viktor Orban, am fost întrebat dacă Viktor Orban, prin atitudinea sa foarte hotărâtă, în confruntare chiar cu instituţii europene, cu Comisia Europeană, pe diverse subiecte, poate fi un model. Am spus şi cu prilejul acestei discuţii, la care ne referim, ca şi la momentul potrivit, de atâtea ori public, că dezavuez toate derapajele binecunoscute ale lui Viktor Orban în raport cu atitudinea faţă de opoziţie în ţara sa, în raport cu atitudinea faţă de libertatea presei în ţara sa, în raport cu poziţiile pe care domnia sa le adoptă privitor la minoritatea maghiară din alte ţări – lucrurile astea sunt binecunoscute. Am spus, aşadar, şi în acel context, că nu sunt de acord cu conţinutul politicii lui Viktor Orban, dar am spus că într-o anumită privinţă, Viktor Orban da, poate fi un model, nu pentru mine, că nu sunt în situaţia lui sau în postura lui, dar poate fi un model prin faptul că, dincolo de conţinutul acestor politici, este un om care deşi conduce o ţară relativ mică, are o personalitate pe care ştie să şi-o impună, inclusiv în dialog cu Comisia Europeană sau în cadrul forurilor europene”, a spus Antonescu.

El a afirmat că democrat-liberalii sunt penibili.

“Faptul că domni pedelişti sunt emoţionaţi, cum spuneţi dumneavoastră, este penibil, pentru că domnii pedelişti fac parte din aceeaşi familie politică cu domnul Orban, din PPE, domnii pedelişti nu au luat niciodată vreo poziţie în cadrul Parlamentului European sau în cadrul discuţiilor, care au avut loc acolo – a fost chiar o şedinţă plenară a Parlamentului European, cu participarea domnului Viktor Orban – (…) şi ca domnii pedelişti să facă scandal pe chestiunea Viktor Orban este penibil. În ce priveşte personajul Viktor Orban şi politicile sale, pe care, repet, şi eu şi mai mulţi în Romania le-am amendat public, în repetate rânduri, nu eu umblam cu domnul Orban de mână prin secuime, nu eu mă hlizeam cu domnul Orban pe acolo, nu eu i-am dat voturile lui Laszlo Tokes atunci când domnul Orban l-a desemnat vicepreşedinte al Parlamentului European, ci domnii din PDL, nu alţii”, a arătat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a reiterat că nu a afirmat niciodată că Orban este un model pentru el.

“În ce priveşte, însă, fermitatea cu care Orban se bate pentru poziţiile sale, da, asta poate fi un model. Nu am spus niciodată ca este modelul meu Orban, dar am spus, ca sa fiu şi mai clar, că dacă Orban, pe poziţii greşite, poate totuşi să aibă foarte multă personalitate şi să stea într-un dialog foarte dur cu instituţiile europene, atunci cred că şi noi, care avem dreptate, care suntem de multe ori acuzaţi pe nedrept, putem să facem asta ceva mai vârtos – acesta era mesajul şi cred că a fost clar încă de atunci. Dacă nu era atunci, sper ca este acum”, a conchis Antonescu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns