Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Antonescu: Trăim în dictatură

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Presedintele PNL Crin Antonescu a susţinut marţi în plen, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că în România există dictatură, demonstrată de faptul că măsurile de austeritate au fost anunţate de Traian Băsescu fără consultare nici cu Guvernul, nici cu mediul de afaceri.

“România nu are din nefericire primul lucru necesar unei ţări: nu are conducători”, a afirmat Antonescu, precizând că România are “un dictator”, care nu e un presedinte. “Spun că e un dictator pentru că numai un dictator poate hotărî si anunţa o ţară întreagă de unde, cum si cât se taie din veniturile cetăţenilor fără să se consulte cu Guvernul, cu mediul de afaceri. Numai un dictator poate face asta si Traian Băsescu o face. Azi suntem acolo unde a dictat Traian Băsescu în 6 mai să fim. Avem acest dictator care se substituie Guvernului, care ne spune cine e gras, cine e slab, avem acest om cocoţat la Cotroceni pe un maldăr de linguseli”, a spus el.

Antonescu a comentat că aude de 20 de ani că democraţia nu ţine de foame. ”Aveţi ocazia să vă convingeţi acum că lipsa de democraţie generează foamea, din cauza faptului că un singur om a hotărât. Băsescu stă acolo, dar nu e presedinte”, a adăugat el.

Presedintele PNL a criticat că România are nevoie de un lider care să aducă solidaritate, unul “nu care să împartă în slabi si grasi”, ci să spună “ce ne uneste pe toţi”. “Nu avem un astfel de presedinte, care să adune elita. La Cotroceni este într-adevăr un desert. Un desert, domnule Lăzăroiu, peste care vă trece zilnic de trei-patru ori, pe toţi, pe dvs alaiul de pitici. Vă trece presedinte pe dvs, nu pe noi în desertul de la Cotroceni, de trei-patru ori pe zi. Poporul român în faţa desertului real nu are un conducător”, a comentat Antonescu, citat de Newsin.

Potrivit liderului PNL, este o minciună faptul că nu există alte soluţii decât cele propuse de guvernanţi. “Eu am aici un program întreg”, a adăugat el, criticând afirmaţiile că se dau prea mulţi bani către bugetari. “Nu cumva sunt prea mulţi ministri în România, poate sunt prea mulţi consilierii dvs, nu cumva nu mai stiţi numărul agenţiilor? Cine sunt plătiţi prea mult, învăţătorii, doctorii? Ministrii sunt plătiţi mult? Nu, dar sunt plătiţi degeaba”, s-a întrebat Antonescu retoric.

Liberalul i-a criticat si pe tinerii despre care presa a precizat că sunt apropiaţi ai clientelei PDL si care primesc posturi în străinătate în ministerele conduse de democrat-liberali. “România are nevoie de tinerii dvs străluciţi. La Bamboo se face politica României, nu la New York”, a comentat el.

“România e singura ţară care n-are presedinte, n-are Guvern, e singura ţară în care ministrii afirmă clar că au minţit. Domnule Berceanu sunteţi aici? Că eu nu pot să întreb <Bercene, tu esti?>”, a ironizat Antonescu discursul presedintelui Băsescu de la întâlnirea cu democrat-liberalii. “Omul de la Cotroceni e totul în România si nimic în afara ei”, a conchis presedintele PNL.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Pauza in campionatele judetene

Asculta acest articol La sfarsitul saptamanii trecute s-au disputat ultimele meciuri oficiale din acest an calendaristic din campionatul judetean de