Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Antonescu: Trebuie sa reducem bugetul Parlamentului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că schimbarea mecanismelor de funcţionare a Parlamentului reprezintă un obiectiv major pentru formaţiunea sa în 2013, pentru ca activitatea Legislativului să fie eficientizată şi să recupereze prestigiul în faţa societăţii.

“Avem, de asemenea, de schimbat lucruri şi intenţionez să schimbăm lucruri în mecanismele de funcţionare ale Parlamentului. Nu vom avea cu adevărat o democraţie şi un stat de drept solide până când Parlamentul şi nu altcineva, nu o altă instituţie, nu va fi centrul de greutate al vieţii politice”, a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că modificările pot fi făcute în regulamentele cele două Camere, iar la Senat el intenţionează să propună colegilor câteva schimbări pentru eficientizare, inspirate din activitatea Parlamentului European.

“Cred în sensul acesta că în bună parte, de exemplu, modalitatea de funcţionare a Parlamentului European poate fi împrumutată. Cred că trebuie lărgit locul dezbaterilor în Parlament asupra unor teme majore, chiar dacă nu e vorba strict de legi. Cred, de asemenea, că activitatea în comisiile parlamentare poate fi mai bine ordonată şi responsabilităţile trasate direct, de pildă putem recurge la sistemul de raportori care există în PE şi nu numai în PE. Şi de asemenea cred că pot fi introduse nişte măsuri de regularizare inclusiv în ceea ce priveşte consumul de timp în activitatea parlamentară. Până la urmă, sunt nişte lucruri simple care pot face în aşa fel încât timpul petrecut acolo să aibă alte roade şi întreaga activitate parlamentară să aibă altă ţinută şi altă eficienţă”, a spus Antonescu, citat de Mediafax.

El a spus că modelul Parlamentului European poate fi preluat şi în privinţa realizării cvorumului la vot şi a prezenţei la dezbateri a aleşilor, precum şi regularizarea, cu timpi precişi, a programului de lucru.

“Sunt câteva lucruri de făcut, simple. Să existe, aşa cum s-a realizat în bună parte dar trebuie făcut şi mai mult, o zi, o dată precisă pentru voturi finale, concentrarea tipurilor de dezbatere şi, până la urmă, şi aşa avem de făcut rectificări bugetare negative, trebuie să reducem şi din bugetul Parlamentul, până la urmă o raportare în legătură cu sumele încasate din diurnă, cu prezenţa la vot. Asta se face în PE, de aceea nu există probleme de cvorum acolo (…) În Parlamentul European oamenii ştiu că la 13.56 au o intervenţie până la 13.58. Nu se poate peste noapte asta, facem aceste lucruri cu oameni, nu cu cărămizi, dar dacă aceasta este dorinţa şi direcţia, se pot face paşi înainte în acest sens”, a spus liderul PNL.

Antonescu a adăugat că Parlamentul trebuie să impună şi o “anume relaţie cu Guvernul”.

“Cred că ţine de Parlament să impună o anume relaţie cu Guvernul, în aşa fel încât, de pildă, pentru Guvernul României, o audiere în Parlament, o interpelare, o chemare în Parlament a unui ministru sau prim-ministru să fie cel mai important lucru de pe lume. Am convingerea, ştiu, sunt lucruri discutate, că şi prim-ministrul Victor Ponta şi miniştrii săi au aceeaşi viziune”, a mai argumentat el.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Preşedintele SUA, Donald Trump i-a scris lui Klaus Iohannis

Cu ocazia desfăşurării la Bucureşti a Summit-ului “Iniţiativa celor Trei Mări”, președintele SUA, Donald Trump a transmis președintelui Kalus Iohannis un mesaj spunând că SUA rămâne un partener în extinderea infrastructurii energetice, de transport şi digitale.  Donald Trump îi mulțumește președintelui României pentru organizarea acestui summit și se adresează și participanților.