Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Antrenament şi joc şcoală pentru componenţii Olimpiei

Albii contra verzilor
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Jucătorii au fost împărţiţi în trei echipe care au jucat între ele pe terenul din Dorolţ

Albii contra verzilor
Albii contra verzilor

   Cei peste treizeci de jucători aflaţi în pregătiri la Olimpia s-au întâlnit sâmbătă dimineaţă pe terenul Recoltei din Dorolţ. Aici, pe o suprafaţă de joc bine întreţinută, jucătorii au fost împărţiţi în trei echipe, “galben-albaştrii”, “albii” şi “verzii” aceştia din urmă fiind de fapt cadeţii Olimpiei.

Sub privirile antrenorilor şi staffului administrativ, cele trei echipe au jucat mai multe reprize de câte 30 de minute. Unele dintre reprize s-au încheiat fără niciun gol marcat, în altele s-au înscris câte 3-4 goluri, dar, aşa cum ne-a spus antrenorul Tiberiu Csik, nu numărul golurilor a contat, ci felul în care s-au mişcat, au evoluat jucătorii. Mai ales cei veniţi în probe sau cadeţii care vor intra, sau nu, în cea de a doua echipă.

Nu vom consemna scorurile înregistrate, ci doar componenţa celor trei echipe, cu precizarea că pe parcursul jocurilor, în funcţie de indicaţiile antrenorilor, unii au trecut dintr-o echipă în alta.

*Albii: Şuta – Moş, Sabău, Iuhas, Glodean, Gavrilescu, Villand, Botoş, Homorozan, Bujor, Dragoş.
* Galben Albaştri: Gorbe – Munteanu, Ionescu, Lavrincsik, Hanus, Molnar, Micaş, Kinczel, Cosma, Dănilă, Feier.
* Verzii: Man – Ciorbă, Tuşer, Silaghi, M.Pop, Cădar, Roghină, Mezei, Roatiş, Magdaş, Toma, Lemac/Ţuţuraş, Racz.

Dintre cei 4-5 jucători cu care Olimpia s-a înţeles pentru un transfer, Munteanu şi Bujor s-au aflat în teren, Schwarckopf s-a antrenat separat, iar Miron este în Portugalia şi este aşteptat să se alăture lotului în cursul acestei săptămâni. În ce-l priveşte pe Dulcea, acesta va ajunge la Satu Mare la începutul acestei săptămâni. Florin Mureşan nu a jucat niciun minut fiind accidentat.

Următorul joc de pregătire ar putea să se dispute miercuri, cu FC Zalău.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns