Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Armata rusă a intrat în Lugansk şi Doneţk pentru „menţinerea păcii”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Luni, 21 februarie, Vladimir Putin a anunţat recunoaşterea „independenţei” teritoriilor aflate sub controlul separatiştilor proruşi din Lugansk şi Doneţk şi a semnat două decrete în acest sens în prezenţa liderilor celor două autoproclamate „republici populare” – Leonid Pasecinik, respectiv Denis Puşilin.

Cele două documente prevăd intrarea trupelor ruse pe „teritoriile Ucrainei ocupate temporar” (ORDLO) pentru a asigura „menţinerea păcii”.

La fel ca în cazul Osetiei de Sud şi Abhaziei, Rusia are în vedere instalarea de baze militare în Doneţk şi Lugansk, rezultă din documentele semnate de Putin şi liderii celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei. Conform textelor, părţile semnatare pot utiliza reciproc infrastructura militară şi bazele militare de pe teritoriul lor şi prevăd protejarea comună a graniţelor Donbasului. Un proiect de lege în acest sens a fost trimis preşedintelui Dumei de Stat, Viaceslav Volodin.

De altfel, Vladimir Putin a trimis spre ratificare în Duma de Stat aşa-numitele „tratate de prietenie, cooperare şi ajutor reciproc” între Rusia şi „republicile populare” Doneţk şi Lugansk. Preşedintele Dumei a înaintat documentele spre avizare comisiilor de profil ale Camerei inferioare ruse.

După cum rezultă din textul documentului, acordurile Rusiei cu DNR şi LNR privind asistenţa reciprocă vor fi încheiate pe o perioadă de zece ani. Dar „valabilitatea lor va fi prelungită automat la fiecare cinci ani dacă niciuna dintre părţi nu îşi declară prin notificare scrisă dorinţa de a rezilia” acordul „cu cel puţin şase luni înainte de expirare”.

Potrivit proiectelor de acorduri, fiecare dintre părţi îi va acorda celeilalte dreptul de a construi şi utiliza de către forţele sale armate baze şi instalaţii militare pe teritoriul său. Totodată, protecţia „granițelor” Donețk şi Lugansk „se va realiza prin eforturi comune” ale părţilor în acest scop urmând să fie încheiat un „acord separat”.

Harta-invaziei-Rusia-Ucraina

Decretele prin care Rusia a recunoscut independența regiunilor separatiste din estul Ucrainei sunt identice cu cele prin care a recunoscut și alte state fictive similare, precum Osetia de Sud și Abhazia, în 2008, spune ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kislița, în reuniunea Consiliului de Securitate care a avut loc în noaptea de luni spre marți, conform presei locale ucrainene, citată de Agerpres.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. Oooo ce veste minunata,…, Excelent !. Daca nu s-a vrut respectarea Acordului de pace de la Minsk la care Rusia a tinut, de catre Ucraina & Company acum o sa va impuna Rusia sa o respectati ori ca va place sau nu !!!. Cu aceasta superputere militara mondiala sa nu va jucati !. Cum a spus Putin ? “… „îți place, nu-ți place – rabdă, frumoasa mea”…” daca ai semnat Acordul !. Acordurile incheiate intre parti trebuiesc respectate indiferent daca plac sau nu !.

Lasă un răspuns