Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Atelierul de mobilă din incinta Rachel a luat foc pentru că nu avea paratrăsnet

Sigla Informatia Zilei
Mr. Ioan Bura subliniază că firma a fost amendată de pompieri cu 6.000 de lei în ultimii doi ani O hală de producţie a SC Modeleta Şipoş şi SC Zeffa Europa SRL Satu Mare a ars miercuri seara după ce a fost lovită de trăsnet. Neglijenţa şi nepăsarea au făcut ca incendiul izbucnit la hala situată în municipiul Satu Mare, str. Aurel Vlaicu nr. 74 (Complexul Rachel) să producă mari pagube. N-au fost victime, însă pagubele sunt uriaşe.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Mr. Ioan Bura subliniază că firma a fost amendată de pompieri cu 6.000 de lei în ultimii doi ani

 O hală de producţie a SC Modeleta Şipoş şi SC Zeffa Europa SRL Satu Mare a ars miercuri seara după ce a fost lovită de trăsnet. Neglijenţa şi nepăsarea au făcut ca incendiul izbucnit la hala situată în municipiul Satu Mare, str. Aurel Vlaicu nr. 74 (Complexul Rachel) să producă mari pagube. N-au fost victime, însă pagubele sunt uriaşe.

 

Pe lângă pagube, incendiul a generat şi o serie de discuţii contradictorii. În timp ce unii dau vina pe administratorul societăţii alţii susţin că vinovată este societatea de distribuţie a energiei electrice, precum şi societatea de distribuţie a apei.

Din primele verificări rezultă că toată lumea are dreptate. Hala de producţie nu avea paratrăsnet funcţional, cel al societăţii de distribuţie a energiei electice a fost ineficient, iar intervenţia pompierilor a fost îngreunată de lipsa apei din hidranţii aflaţi în zonă. În ultimii doi ani, pompierii au sancţionat societatea atât pentru lipsa instalaţiei de protecţie a efectelor produse de descărcările electrice cât şi pentru lipsa autorizaţiei.

 

10 ore s-au luptat pompierii cu focul

 

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare s-au luptat aproape 10 ore cu flăcările mistuitoare. Ajutaţi de cinci autospeciale de stingere, pompierii sătmăreni au luptat vitejeşte cu focul întreţinut de rafalele de vânt dar şi de materialele inflamabile aflate în hala de producţie (lacuri, mobilier, rumeguş, vopsele). Focul a izbucnit miercuri la ora 19 şi a fost lichidat şi stins joi, la ora 4 şi 30 de minute.

Speriaţi, proprietarii societăţilor din zonă acuzau pe toată lumea, începând de la pompieri până la Electrica, toată lumea era vinovată.

Joi, 26 iulie, o echipă complexă din cadrul ISU Satu Mare formată din lt. col. Niculae Dima – şeful Centrului Operaţional, mr. Bogdan Moraru – comandamentul Detaşamentului de Pompieri şi mr. Ioan Bura – şeful Inspecţiei de Prevenire au stabilit că incendiul a fost produs de trăsnet.

Puteti citi continuarea in editia tiparita disponibila la chioscurile de ziare sau in editia electronica (abonament pdf)

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns