Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Avem echipa de rugby la Satu Mare!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La Școala Gimnazială “Vasile Lucaciu”

rugby

Cândva, demult, acum vreo 40 de ani, la fostul Liceu Industrial CFR, s-a încercat crearea unei echipe de rugby. Din păcate, după o scurtă existență, echipa și-a dat duhul înainte de a înregistra ceva rezultate notabile. Dar iată, că de câteva luni, poate chiar un an, câțiva profesori de sport, cu drag de sport, dar și de rugby, Sergiu Neichi, Robert Abrudan, Birgiszer Csaba, s-au gândit să pună bazele unei echipe der rugby. Iar acea echipă a fost înființată la Școala Gimnazială “Vasile Lucaciu” din Satu Mare.

După câteva antrenamente cu participarea a mai multor elevi, s-a închegat un lot de 20 de jucători, cu toții elevi ai școlii mai sus amintite. Jocul a prins, băieții vin la antrenamente, se pregătesc cu seriozitate, mai mult în sala de sport în lipsa unui teren de rugby adecvat. La competiții nu au prea participat, dar au jucat 2-3 meciuri amicale cu echipa din Micula unde, de asemenea, s-a înființat, de curând, o echipă la școala din localitate.

De vineri însă tinerii rugbyști sătmăreni vor disputa primele lor meciuri oficiale din carieră. “Mergen la Oradea unde vom participa la etapa interjudeteană a ONSS” ne-a declarat Sergiu Nechi, profesor de sport și cunoscut arbitru de …. fotbal. La Oradea rugbiștii sătmăreni se vor înfrunta cu echipe din mai multe județe, printre care Cluj, Timișoara, Arad, Maramureș, cu centre de tradiție în sportul cu balonul oval. Sătmărenii vor disputa cinci meciuri, 3 vineri și 2 sâmbătă. Se va juca 7 contra 7, pe un teren redus, 2 reprize a câte 30 de minute.

Iar, la început de drum, la dorim tinerilor rugbiști mult succes. Și multe eseuri în terenul advers.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns