Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Baloane înălţate la cer în memoria copiilor decedaţi

Baloane înălţate la cer în memoria copiilor decedaţi
Baloane înălţate la cer în memoria copiilor decedaţi
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Baloane înălţate la cer în memoria copiilor decedaţi
Baloane înălţate la cer în memoria copiilor decedaţi

O zi tristă, dar plină de speranţă şi iubire a fost duminică, 7 iunie, în care mai mulţi părinţi din Satu Mare şi apropiaţii lor au adus un pios omagiu copilaşilor plecaţi mult prea devreme dintre noi.      


    
Baloane colorate în alb, albastru şi roz au fost înălţate la cer cu mesajele de iubire ale părinţilor şi frăţiorilor pentru micuţii îngeraşi, în cadrul  celei de-a opta ediţii a Zilei Părinţilor de Ingeri marcată de Organizaţia E.M.M.A. Preţ de o oră, în centrul oraşului, respectiv în locul de agrement de lângă Aleea pietonală Corneliu Coposu, părinţii copiilor de îngeri s-au reunit, au aprins lumânări şi au spus o rugăciune, au scris mesaje şi desene pe baloane, dar şi numele copiilor decedaţi. Au fost părinţi de înger care au participat pentru prima dată la eveniment,  tătici şi mămici a căror copilaşi au murit recent, oameni în haine cernite, îndureraţi pentru pierderea suferită, însă cu o rază de speranţă în suflet pentru mai bine.

Baloanele colorate au fost înălţate simultan în toate cele 19 oraşe din România, ca ritual simbolic de despărţire. Totodată au fost lansate şi două lampioane, albastru şi roz, în memoria fetiţelor şi a băieţeilor care au trecut la cele veşnice. A fost un moment de linişte, în care fiecare părinte s-a gândit la copilaşul pe care nu-l mai are. De asemenea,   reprezentantul local al organizaţiei E.M.M.A, Paula Por şi a celor care au ajutat la desfăşurarea evenimentului, Delia Danea, oameni cu suflet frumos au fost alături de părinţii de îngeri cu un cuvânt sau cu o îmbrăţişare, acolo unde lacrimile au vorbit despre pierderea suferită.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns