Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Bărbatul care a crucificat o româncă în Italia și-a mărturisit crima

Andreea Cristina Zamfir avea 26 de ani
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Andreea Cristina Zamfir avea 26 de ani
Andreea Cristina Zamfir avea 26 de ani

Poliţia din Florenţa a arestat vineri dimineaţa un suspect din oraş, în vârstă de 55 de ani, care locuieşte în zona Careggi şi care a mărturisit că a ucis-o pe românca Andreea Cristina Zamfir, în vârstă de 26 de ani, relatează Corriere Fiorentino în pagina electronică.

Potrivit publicaţiei, Riccardo Viti, în vârstă de 55 de ani, prezintă probleme psihice. “S-a terminat, s-a terminat, am făcut o prostie”, le-a spus el poliţiştilor din Florenţa imediat după ce o echipă mobilă a intrat în locuinţă, vineri dimineaţa, pentru a-l aresta.

Anchetatorii au găsit în locuinţă bandă adezivă “identică” celei utilizate la comiterea crimei, scrie ziarul citat de Mediafax.

Autopsia a stabilit că românca Andreea Cristina Zamfir, în vârstă de 26 de ani, a murit din cauza unei hemoragii interne care a fost provocată de actele de tortură la care a fost supusă.

Poliţia îl suspectează pe Viti, care locuieşte pe via Locchi, lângă spitalul din Careggi, că este criminalul în serie care a asasinat-o pe prostituata româncă, dependentă de droguri, torturată şi crucificată.

Riccardo Viti a fost condus la sediul poliţiei, unde a mărturisit crima. “Fac acest lucru din răzbunare”, le-ar fi spus el poliţiştilor care-l interogau, potrivit publicaţiei.

Poliţia şi Carabinieri au percheziţionat casa în care suspectul locuieşte împreună cu părinţii şi au găsit bandă adezivă “identică” celei care a fost folosită pentru imobilizarea victimei. Partenera acestuia lucrează la spitalul din Careggi, pecizează ziarul.

Potrivit publicaţiei, în prezent se efectuează verificări privind corespondenţa cu probe de ADN colectate de către Carabinieri în cazuri similare în care victimele au supravieţuit. Ei ar fi ajuns la identificarea bărbatului arestat, pe baza descrierilor furnizate de către femei pe care acesta le-ar fi violat în ultimii ani.

“După trei zile de căutări, am capturat bestia”, a declarat chestorul Micillo pentru Corriere Fiorentino, adăugând că bărbatul arestat este “cu siguranţă vinovat de uciderea Andreei Cristina Zamfir”. “Acum încercăm să facem legătura cu alte violuri”, a spus oficialul, mulţumind poliţiei şi carabinierilor.
Furgonul alb, despre care vorbesc toate prostituatele în declaraţii – este un Fiat Doblò, proprietatea tatălui suspectului.

După uciderea româncei, poliţia a audiat o serie de prostituate. Ele nu au denunţat violenţe, dar aproape toate afirmă că un client le-a cerut să îi ofere un “joc erotic” asemănător celui care a condus la moartea româncei, la Ugnano. De asemenea, ele îşi amintesc în mod clar furgonul, un element-cheie în cadrul anchetei, care a devenit apoi o pistă către arestarea presupusului asasin, mai scrie Corriere Fiorentino.

Românca în vârstă de 26 de ani torturată şi ucisă în oraşul italian Florenţa va fi înmormântată în sudul Italiei, după cum a cerut familia acesteia, care beneficiază de asistenţa ambasadei României, potrivit agenţiei ANSA.

Autorităţile italiene au stabilit că românca poate fi înmormântată în regiunea Campania, unde locuiesc mama şi sora victimei, precizează agenţia ANSA.
Mama româncei a luat legătura cu autorităţile din Florenţa şi urmează să preia sicriul cu corpul neînsufleţit al româncei.

Cadavrul Andreei Cristina Zamfir (26 de ani, originară din Hunedoara) a fost găsit “crucificat”, luni dimineaţă, la periferia oraşului Florenţa, victima prezentând urme de tortură. Ipoteza analizată de anchetatori este cea a unui criminal în serie, a unui maniac. Potrivit ziarului La Repubblica, Andrea Cristina Zamfir se prostitua în zona oraşului Florenţa fără a fi “protejată” de vreo grupare de proxenetism. Din această cauză, anchetatorilor le este greu să stabilească locul în care românca a fost abordată de clientul care a omorât-o.

În trecut, românca ar fi avut probleme cu drogurile, dar nu a fost condamnată niciodată pentru infracţiuni de acest tip. Românca a fost cercetată la un moment dat pentru delicte referitoare la imigraţie.

Investigatorii italieni au stabilit că ucigaşul în serie căruia i-a căzut victimă Andreea Cristina Zamfir are înclinaţii sado-maso şi disfuncţii sexuale, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

După ce declaraţia unei femei care a scăpat cu viaţă, anul trecut, a fost coroborată cu raportul experţilor, s-a ajuns la concluzia că ucigaşul este un italian cu tenul deschis şi chelie, care are vârsta de aproximativ 50-60 de ani. Surse citate de agenţia Adnkronos au declarat că românca ucisă se prostitua la periferia oraşului Florenţa, unde locuia de cinci ani. Ea s-a născut la Hunedoara şi, înainte de a pleca în Italia, a locuit în Drobeta-Turnu Severin.

Autopsia a stabilit că Andreea Zamfir a murit din cauza unei hemoragii interne care a fost provocată de actele de tortură la care a fost supusă.

Autorităţile italiene au interogat doi suspecţi în cazul crimei, cei doi fiind implicaţi în cazuri similare petrecute în urmă cu câţiva ani. A fost dat în căutare un vehicul autoutilitar de culoare albă care ar fi fost văzut în momentul crimei.

“Nu vreau să jignesc animalele cu această comparaţie, dar autorul acestei crime este o bestie”, a declarat Raffaele Micillo, chestorul-şef din Florenţa.

Andreea Zamfir va fi înmormântată în sudul Italiei, după cum a cerut familia acesteia, care beneficiază de asistenţa ambasadei României.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

3 comentarii

  1. Lucrez de 15 ani in Italia si lucrez din greu ,in 99 cand am venit aici eram foarte apreciati erau putini oseni si nimic altceva ,ne aprecia apoi sa dat dreptul de libera circuletie in eu si au venit prostituate(curve) hoti si alte epitete , au aruncat cu kakat in ventilator si noi care am asudat sa facem o buna impresie romanilor am ramas la fund , multi dintre prieteni mei de atunci au plecat in ,anglia, irlanda ,sau in tara, asa ma gandesc si eu,aici nu mai e de stat,si au schimbat parerea despre noi ,si cu prostituata asta care a fost omorata , eu zic ca a avut ceea ce a cautat o tiganca cu pasaport ro,m-am saturet.

Lasă un răspuns