Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Bârsău: Primăria are cheltuieli duble față de încasări

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Potrivit celor scrise şi în numerele anterioare ale ziarului Informaţia Zilei, continuăm prezentarea informaţiilor puse la dispoziţie de către primarii din judeţ.

Vă reamintim faptul că am solicitat informaţii privind nivelul încasărilor la bugetele locale în anul 2019, estimările privind încasările de venituri proprii în anul 2020, firme închise ca urmare a măsurilor impuse prin ordonanţele militare, măsuri propuse pentru redresare economică, proiecte de investiţii suspendate, solicitări de credite, asigurarea dotărilor pentru ca elevii să poată participa la cursurile online ş.a.

Iată că în acest material vă prezentăm informaţiile puse la dispoziţie de către primarul din Traian Ciurdaș – PSD.

Traian Ciurdaş, primarul comunei Bârsău, din partea PSD, de cinci mandate,  făcând socotelile aferente anului 2019, a conchis că în bugetul comunei au intrat 455.427 lei din impozite şi taxe locale.

Pentru anul în curs se estimează o reducere cu 5-6% a veniturilor, ceea ce ar putea însemna aproximativ 24.000 de lei.

Pentru salarii, ajutoare sociale, cheltuieli de întreţinere în anul în curs au nevoie de 980.000 de lei.

La nivel de comună nu au fost evidenţiate firme care, ca urmare a condiţiilor impuse de ordonanţele militare pe toată perioada Stării de Urgenţă, să-şi fi încetat activitatea.

În vederea redresării economice, primarul Ciurdaş este de părărere că Guvernul ar trebui să ofere sprijin pentru IMM-uri; Să aprobae proiectele depuse până acum;  Pornirea imediată a investiţiilor aprobate.

Consiliul Judeţean Satu Mare ar trebui să dispună pornirea unor investiţii, în mod expres în ceea ce priveşte drumurile judeţene pe care le administrează.

Asemeni altor comune şi la Bârsău, o bună parte din elevi au posibilitatea de a participa la cursurile on line, iar pentru cei cu situaţie materială precară, la nevoie, se are în vedere găsirea banilor necesari pentru a le cumpăra tablete.

Referitor la persoanele care s-au întors din străinătate acasă de la muncă, primarul Ciurdaş susţine că ar fi vorba despre 16 de persoane, din care 12 de bărbaţi, 3 femei şi un copil.

Cât priveşte posibilitatea angajării adulţilor în comună, întrebarea a rămas fără răspuns.

Asemeni altor primari din judeţe, Traian Ciurdaş vede viitorul mai rău, dar nu are convingerea că un alt guvern ar fi în măsură să implementeze politici şi strategii menite a conduce la mai multă eficienţă în redresarea economică. Răspunsul este în fapt – nu ştiu.

Prim gospodarul comunei Bârsău este de părere că agenţii economici cu probleme ar trebui ajutaţi, inclusiv prin scutirea de impozite pe clădiri, dar în acest moment la nivel local nu-şi pot permite din punct de vedere financiar.

În cele mai bine de două luni de Stare de Urgenţă, la nivel local nu a fost cazul de a suspenda fie şi pentru o scurtă perioadă investiţii de interes major.

Întrebările referitoare la eventuala sistare a lucrărilor la investiţii în curs, preocuparea de a accesa fonduri europene pentru investiţii, dar şi aceea referitoare la gradul de îndatorare al comunei, au rămas fără răspuns.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns