Preşedintele Traian Băsescu a fost amendat, luni, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru declaraţiile făcute în noiembrie 2010, la Ljubljana, privind romii nomazi, despre care a afirmat că “mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură”.
Hotărârea a fost luată în şedinţa de luni a Colegiului director al CNCD, cu şase voturi “pentru” şi două “împotrivă”.
CNCD a hotărât că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu din data de 3 noiembrie 2010, conform căreia dintre romii nomazi “foarte puţini vor să muncească” şi “mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură” reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă.
“Reclamatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 600 lei. Colegiul director a aplicat aceasta amendă, ţinând cont de faptul că preşedintele Traian Băsescu nu se află la prima faptă de discriminare”, se arată într-un comunicat al consiliului remis Mediafax.
Preşedintele a fost reclamat la CNCD de asociaţia Romani Criss, pentru afirmaţiile privind romii nomazi făcute la Ljubljana, în 3 noiembrie 2010.
1 comentariu
Amenda usoara,…putina…., de bascalie. Ce sunt 600 lei la salariul lui ?. Ar fi trebuit amendat cu cel putin 100.000 lei !!!. (salariul lui este in jur de 80.000 lei/luna !)