Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Băsescu avertizează că GFR va cere daune Guvernului dacă nu continuă privatizarea CFR Marfă

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Traian Basescu: Guvernul a făcut presiuni asupra CSAT
Traian Basescu: Guvernul a făcut presiuni asupra CSAT

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că în situaţia în care Guvernul nu continuă procedura de privatizare a CFR Marfă din vina sa, GFR va cere daune “cu certitudine”.

“În condiţiile în care Guvernul nu continuă procedura din cauza lui, nu din alte cauze, peste ceva timp cu certitudine GFR va cere daune Guvernului României, nu numai că nu va pierde garanţia, dar va câştiga probabil destule milioane de euro ca daune, pentru că Guvernul nu a dus la îndeplinire procedura după ce a declarat câştigătorul şi aceşti bani se vor plăti din bani publici”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Băsescu a subliniat că “litigiul” va fi în defavoarea statului român şi că dacă el ar fi prim-ministru ar accelera la maxim procedurile, scrie Agerpres.

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Executivul a făcut presiuni asupra CSAT prin implicarea instituţiei în procesul de privatizare a CFR Marfă.

“Guvernul a presat în crearea unui precedent – implicarea CSAT în procese de privatizare. Cred că mai bine se făceau presiuni pe câştigător să vină cu banii. Nu înţeleg de ce a fost preferată soluţia implicării în dezbatere publică a unei instituţii fără atribuţiuni, când cel care are atribuţiuni să aducă banii era câştigătorul declarat şi tot lăudat şi de fostul ministru al Transporturilor şi de premierul Victor Ponta. Au declarat licitaţia de privatizare un succes şi trebuia materializat succesul. Constat că unii politicieni ajung să fugă de succes”, a afirmat şeful statului la Palatul Cotroceni.

 

Băsescu nu crede că Gruia Stoica va găsi banii pentru CFR Marfă

Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat sceptic că omul de afaceri Gruia Stoica va găsi banii pentru privatizarea CFR Marfă.

“Şi acum sunt sceptic că va găsi banii, însă blocarea procesului de către Guvern îi va da dl. Stoica toate motivele să spună: Păi, fraţilor dacă îmi semnaţi contractul în cele 60 de zile care mi-ar fi rămas, că mai avea 30 de zile să mai depună 10,2 milioane, încă 30 de zile ca să depună diferenţa de 181 de milioane, omul oricât ar căuta, dacă nu are contractul în mână semnat nu-l ia în seamă nicio bancă în mod serios. Dincolo de faptul cunoscut că ar avea probleme, dar Guvernul îi creează condiţii să arate că nu avea cum să facă rost de bani pentru că nu are contractul. Aici este eroarea care, după părerea mea, o face Guvernul”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Întrebat dacă a discutat cu premierul Victor Ponta despre acest subiect, Traian Băsescu a răspuns: “Chiar pe plajă la Miami nu l-am căutat, trebuie să recunosc!”.

 

Băsescu Mergem înainte de dragul coabitării

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că va merge înainte pe linia coabitării, criticând însă faptul că Secretariatul General al Guvernului i-a transmis o scrisoare nedatată a premierului prin care acesta solicita punerea pe ordinea de zi a CSAT a privatizării CFR Marfă, după ce Victor Ponta a plecat în concediu.

El a explicat că, la câteva ore după plecarea în concediu a primului-ministru, de la Secretariatul General al Guvernului a fost transmisă o adresă cu solicitarea premierului, avizată de ministrul Justiţiei, de a se pune pe ordinea de zi a CSAT hotărârea cu privire la privatizarea CFR Marfă.

“Ştiind foarte bine că Guvernul s-a angajat să finalizeze procesul de privatizare până la sfârşitul lui septembrie, am convocat de urgenţă şedinţa CSAT mai ales că nu se cerea decât punerea pe ordinea de zi a hotărârii. Alături de adresa de înaintare mai este şi o scrisoare nedatată a premierului care mie îmi arată că deliberat a vrut să plece în concediu şi pe urmă să trimită SGG documentele către CSAT, ceea ce poate nu e cel mai frumos lucru, dar mergem înainte de dragul coabitării”, a declarat Băsescu.

El a exclus posibilitatea convocării unei noi şedinţe a CSAT pe tema CFR Marfă. “A fost o solicitare, am tratat-o. Nu putem să lăsăm statul după cum pleacă premierul împreună cu bona în vacanţă la Miami. Mergea şi el la Neptun şi ne vedeam repede, dar…”, a completat şeful statului.

 

 

 Băsescu: CFR Marfă nu se plimbă între palate

 

“Aş vrea să fac precizarea că în politică şi în funcţiile cele mai înalte în stat cel mai bun lucru este asumarea şi nu fuga de răspundere. Mie îmi pare rău că şi presa văzând această plimbare, încercare de plimbare a responsabilităţii către CSAT a ajuns în unele momente la concluzia «CFR-ul, plimbat între palate». Nu, eu nu pot să-l cazez la Cotroceni, CFR Marfă … nu am un depou. Ele aparţin Guvernului şi nu există în atribuţiunile CSAT aprobarea de privatizări. Vă asigur că, dacă ar fi fost în responsabilitatea mea, de mult luam decizii”, a spus Băsescu, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Băsescu a mai spus că, dacă ar fi prim-ministru ar accelera la maximum procedurilor

“Dacă aş fi prim-ministru aş accelera procedurile, la maxim. Pentru că ori am şansa să încasez cei 202 milioane de euro şi în acelaşi timp am şansa să negociez în contract respectarea condiţiilor de modernizare a companiei, care sunt în strategia pe care Guvernul şi-a asumat-o şi aş impune un grafic de modernizare de de achiziţie de locomotive noi, de vagoane noi, de vagoane moderne. (…) Ori, dacă cel care câştigat, GFR, câştigătorul licitaţiei nu vine cu banii şi nu acceptă condiţiile din strategia de privatizare, Guvernul poate să reia liniştit procedura de privatizare aşa cum ea este şi înscrisă în proiectul de acord cu Fondul”, a menţionat el, citat de Mediafax.

“CFR Marfă nu se plimbă între palate, CFR Marfă e parcat, e garat la Palatul Victoria şi se pare că locomotiva nu mai are energie, după ce a lăudat sosirea CFR Marfă în Palatul Victoria. A lăudat privatizarea, a lăudat fostul ministru, ce e drept cam penal el, dar l-a lăudat”, a mai spus Băsescu.

 

Ponta “fuge de răspundere”

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că premierul Victor Ponta fuge de răspundere în ceea ce priveşte privatizarea CFR Marfă.

Întrebat dacă el consideră că Victor Ponta fuge de răspundere în cazul CFR Marfă, Traian Băsescu a spus: “Da”.

Traian Băsescu a afirmat că nu regretă semnarea pactului de coabitare pentru că acesta este necesar şi a susţinut că nu a fost dezamăgit de premier, întrucât “a ştiut de la început ce se va întâmpla atunci când a semnat înţelegerea”.

“Nu, el este necesar. Vă spun cu toată sinceritatea că nu. Nu m-a dezamăgit deloc (n.r. Victor Ponta). Am ştiut ce se va întâmpla de când l-am semnat (n.r. pactul de coabitare)”, a spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a precizat că pentru el coabitarea înseamnă respectarea legii, a Justiţiei, dar şi respectarea atribuţiilor Guvernului şi cele ale preşedintelui.

“De dragul coabitării înseamnă să respectăm legea, dar cine crede că de dragul coabitării sunt pregătit să încalc legea se înşeală amarnic. Eu nu am să acopăr nici rateuri, nici hoţii, ca cele cu transferul de terenuri la Consiliul Judeţean Brăila, nici renunţarea de 400 milioane de dolari în relaţia cu Rompetrol. Nu asta înseamnă pentru mine coabitare. Pentru mine coabitare înseamnă respectarea legii. În actul de coabitare să ştiţi că nu avem niciun rând în care să scriem că vom încălca legea. Scrie că vom respecta Justiţia, ne vom respecta fiecare atribuţiunile, Guvernul pe parte economică, preşedintele pe politică externă. Asta scriem în acordul de coabitare”, a susţinut preşedintele Băsescu.

El a spus că a fost deranjat de absenţa de la şedinţa CSAT a premierului Victor Ponta, cu atât mai mult cu cât solicitarea de punere pe ordinea de zi a consiliului a privatizării CFR Marfă era semnată de primul-ministru.

 

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns