Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Băsescu: Europarlamentarii noştri vor putea mări bugetul alocat României cu 8-9 miliarde de euro

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Traian Băsescu, optimist în probleme europene
Traian Băsescu, optimist în probleme europene

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, după finalizarea lucrărilor Consiliului European, că dezbaterea din Parlamentul European privind flexibilizarea fondurilor va da ocazia europarlamentarilor români să obţină încă 8-9 miliarde de euro în plus pentru România.

 

“Această dezbatere (privind flexibilizarea fondurilor, n.r.) care va fi în Parlament va da ocazia parlamentarilor noştri să obţină încă vreo 8-9 miliarde de euro în plus – ei parcă îmi reproşau mie că a fost creşterea de numai 18% a bugetului – şi sunt convins că prin pricererea, talentul, inteligenţa, capacitatea lor de a convinge, vor mări bugetul României”, a spus Băsescu, citat de Mediafax.

 

El a arătat că rezoluţia PE cu privire la cadrul financiar multianual 2014-2020 este un act politic al PE pe care personal îl consideră îndreptăţit, dar care nu vizează creşterea alocărilor în buget şi i-a ironizat pe unii politicienii români pentru modul în care au înţeles această rezoluţie.

 

“Aş mai face un cometariu referitor la rezoluţia PE cu privire la cadrul financiar multianual 2014-2020. Înţeleg că unii politicieni din patria noastră au înţeles că a fost respins bugetul şi că acum şefii de stat şi de Guvern se întâlnesc iar să mai pună nişte bani, da? Nu. Deci este un act politic al PE, pe care personal îl consider îndreptăţit, dar care nu vizează creşterea alocărilor în buget”, a spus Băsescu.

 

El a arătat că, în principal, Consiliul European a vorbit de posibilitatea revizuirii bugetului în vremuri mai bune, undeva 2014-2015, în speranţa că se va mai putea adăuga ceva şi a adăugat că PE cere să existe obligaţia revizuirii bugetului, având ca obiectiv să decidă că această revizuire se va face efectiv.

El a arătat că un obiectiv major ţine de flexibilizarea utilizării sumelor.

“Ştiţi foarte bine că alocaţiile pe capitole, pe proiecte, beneficiază, în ghilimele, de o rigiditate destul de mare. Adică nu poţi lua bani de la POS Transporturi să îi duci la Agricultură. Nu se poate asta. Bănuiesc că aici PE intenţionează să aibă un cuvânt mai greu, să lase posibilitatea adaptării resurselor alocate unei ţări la priorităţile pe care le are ea în acel moment”, a spus Băsescu.

Potrivit şefului statului, PE vrea o flexibilizare mai mare a fondurilor, apreciind că acest lucru nu este unul rău, în situaţia în care se stabilesc şi condiţiile în care se face această flexibilizare, adică să nu fie extrem de complicate, să se facă cu argumentarea statelor şi să fie aprobate de Comisie.

Parlamentul European a respins miercuri, printr-o rezoluţie votată în plen, varianta de buget multianual al UE pentru perioada 2014-2020 rezultată în urma negocierilor liderilor statelor membre la Consiliul European din februarie.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns