Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Băsescu laudă Guvernul Ponta

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Basescu a discutat relaxat cu liderii USL
Basescu a discutat relaxat cu liderii USL

În cadrul discursului pe care l-a susţinut cu ocazia ceremoniei de învestire în funcţie a noului ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, Traian Băsescu a adresat cuvinte de laudă Guvernului Ponta.

Profit de onoarea pe care o am să fie Guvernul aici şi să observ că pe primele două luni e prima dată când avem un sold al comerţului exterior pozitiv. Prima dată cred de la Revoluţie. Reuşim să reducem deficitul de cont curent. Avem o estimare pozitivă de creştere de 1,7% anul viitor”, a declarat Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, şi miniştrii Radu Stroe, Liviu Dragnea, Eugen Teodorovici au discutat, luni, la Cotroceni, după învestitura lui Robert Cazanciuc, aceştia râzând în câteva rânduri.

 

Înainte de ceremonie, aflat la Parlament, Crin Antonescu a fost întrebat de jurnalişti dacă va merge la Palatul Cotroceni la depunerea jurământului, el răspunzând afirmativ şi invocând ceremonialul care presupune prezenţa preşedinţilor celor două Camere.

La sosirea în sala unde urma să aibă loc ceremonia de la Cotroceni, Antonescu şi Zgonea au dat mâna cu consilierii lui Traian Băsescu. Ei au şi schimbat câteva cuvinte şi au râs.

La finalul ceremoniei, preşedintele Traian Băsescu le-a mulţumit pentru prezenţă premierului şi preşedinţilor Camerelor. “Cu şampania e ca la Guvernul Boc, nu avem”, a încheiat Traian Băsescu, râzând. El s-a îndreptat apoi spre Ponta, Antonescu şi Zgonea şi a stat de vorbă cu aceştia, mai multe minute, timp în care au râs de mai multe ori, scrie Mediafax.

 

La un moment dat, Băsescu a strigat, tot râzând, către Stroe: “Cum e cu fiola?”. Ministrul de Interne a venit către preşedinte. Ei au schimbat câteva cuvinte, râzând, atmosfera fiind vizibil relaxată.

Grupului i s-au mai alăturat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, vicepremierul Liviu Dragnea, consilieri ai preşedintelui.

De asemenea, Băsescu a mai stat de vorbă şi cu miniştrii Dan Şova, Daniel Constantin şi Nicolae Bănicioiu.

Noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, a depus, luni, jurământul de învestitură la Cotroceni.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns