Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Băsescu s-a întâlnit cu vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Traian Băsescu a avut, vineri, o întrevedere cu vicepremierul ungar, Zsolt Semjen, subiectul discuţiilor constituindu-l preluarea de către Ungaria a preşedinţiei Uniunii Europene de la începutul anului 2011.

“Cred că vizita dumneavoastră este legată, în primul rând, de interesul pe care îl aveţi şi îl avem în preluarea de către Ungaria a preşedinţiei Uniunii Europene în primul semestru al anului viitor”, a spus Băsescu la începutul întrevederii sale cu Semjen.

Semjen a povestit, la începutul întrevederii cu Traian Băsescu, faptul că a sosit în România şi pentru a-şi întâlni nişte prieteni pe care îi are în Târgu Secuiesc. De altfel, demnitarul maghiar a invocat în cadrul discuţiei de la Cotroceni legăturile pe care familia sa le are cu România, mama sa născându-se la Bucureşti pentru a se muta la Budapesta după cel de-al doilea război mondial, relateaza Newsin. Bunica şi mama lui Semjen erau cunoscătoare de limba română, însă vicepremierul a admis că el ştie doar puţine cuvinte.

În cursul dimineţii, vicepremierul Ungariei a avut o întrevedere şi cu omologul său din România, Marko Bela.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns