Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Băsescu spune despre Ponta ca e doi în unu. Şi premier şi deputat

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Traian Băsescu a precizat, marţi seara, referindu-se la premierul Victor Ponta, că la Palatul Victoria “avem un prim-ministru şi un deputat, pe principiul doi în unu”, şi că “din din cei doi abia faci unul”.

Întrebat cum vede faptul că deşi i-a cerut premierului Ponta să-şi asume privativarea CFR Marfă, iar contractul a fost semnat la nivel de de secretar de stat, Băsescu a precizat: “E tare…exact ca aia: «Sunt de acord ca prim-ministru, dar în Parlament nu sunt de acord»”.

“Avem un premier şi un deputat la Palatul Victoria. E unul în doi. Sau doi în unu. Nu, din doi abia faci unul, ce să spun…”, a adăugat Băsescu, citat de Mediafax.

Întrebat dacă are informaţii potrivit cărora Victor Ponta ar fi luat bani de la Roşia Montană, Băsescu a precizat: “Nu, îmi aduc aminte convingerile dânsului când era în opoziţie şi am vrut să mişcăm acest proiect, Spunea: «Câţi bani a luat preşedintele?». Dacă ştie că se dau bani – eu nu ştiu să se dea…. Şi nu a existat nicio ofertă pentru că nu s-a ajuns la o aprobare a proiectului în timpul lui Boc. Am presupus că dacă aşa gândea atunci, probabil aşa a gândit şi acum. Deci e un răspuns la atitudinea lui, mai ales că el a finalizat cu bine procesul”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns