Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

BNR: Rata anuală a inflaţiei, aşteptată să-şi prelungească trendul pronunţat crescător până spre mijlocul anului viitor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi prelungească trendul pronunţat crescător până spre mijlocul anului viitor, implicit să urce mai mult deasupra intervalului ţintei şi peste valorile previzionate anterior, în principal ca efect al majorărilor ample anticipate a fi consemnate de preţurile produselor energetice în trimestrele IV 2021 şi I 2022, arată Banca Naţională a României (BNR), într-un comunicat.

“În şedinţa de astăzi (n.r. 9 noiembrie), Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia noiembrie 2021. Prognoza actualizată evidenţiază o semnificativă înrăutăţire suplimentară a perspectivei inflaţiei pe aproape întregul orizont de prognoză, sub impactul puternic al şocurilor pe partea ofertei, în condiţiile în care traiectoria prognozată a dinamicii ei anuale a fost din nou revizuită considerabil în sens ascendent, mai cu seamă pe termen scurt. Ulterior, inflația va cunoaşte însă o ajustare descrescătoare relativ alertă, revenind în trimestrul III 2023 în interiorul intervalului ţintei, pe fondul unor ample efecte de bază, precum şi în condiţiile creşterii probabil mult mai lente a excedentului de cerere agregată, pe o traiectorie sensibil mai joasă decât cea prognozată în august”, se spune în comunicat.

Banca centrală menţionează că măsurile privind compensarea creşterii şi plafonarea preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie prezumate a fi aplicate temporar în cursul acestei ierni imprimă un caracter fluctuant evoluţiei prognozate a ratei anuale inflaţiei pe orizontul scurt de timp – creştere în octombrie 2021, urmată de scădere în noiembrie şi apoi de o altă majorare în aprilie 2022, odată cu revenirea preţurilor la nivelurile prevăzute în contracte. Modul de includere în calculul IPC a impactului acestora este încă incert. Incertitudini şi riscuri continuă, de asemenea, să vină din evoluţia cotaţiilor materiilor prime, mai ales a celor energetice şi agroalimentare, precum şi din blocaje în lanţurile de producţie şi aprovizionare, de natură să accelereze inflaţia pe plan mondial.

Consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, de la 1,50% pe an, începând cu data de 10 noiembrie 2021, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară. Totodată, s-a majorat rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 2,50% pe an, de la 2% pe an şi s-a menţinut rata dobânzii aferente facilităţii de depozit la 1% pe an.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns