Bugetul de 274,29 milioane de lei alocat Regiunii Nord-Vest pentru programul “Casa Verde Fotovoltaice 2024” s-a epuizat în doar două minute de la deschiderea sesiunii de înscriere, a anunțat vineri Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Conform informațiilor oferite de minister, în sesiunea destinată județelor Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș au fost depuse 9.143 de dosare.
Pentru prima dată, programul finanțează și instalațiile de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile.
„Programul de anul acesta este cu atât mai atractiv cu cât, în premieră, finanțăm și instalațiile de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, care vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice, iar acest lucru s-a reflectat în ritmul rapid al înscrierilor din această dimineață. În același timp, subvenția a crescut la 30.000 de lei, ceea ce reprezintă un sprijin semnificativ pentru viitorii prosumatori”, a declarat vineri președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu-Adrian Neculaescu, citat de Agerpres.
Programul va continua cu înscrierea persoanelor fizice din celelalte regiuni, conform calendarului stabilit, câte o zi pentru fiecare regiune, în limita bugetului disponibil. De asemenea, unitățile de cult se vor putea înscrie în data de 9 octombrie 2024.
Sesiunea de finanțare pentru înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice 2024” se va desfășura în perioada 27 septembrie – 8 octombrie, fiecare regiune având o zi dedicată pentru înscrieri sau până la epuizarea bugetului aferent. Unitățile de cult vor putea aplica în data de 9 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, sau până la epuizarea bugetului disponibil.
Înscrierile pentru programul „Casa Verde Fotovoltaice 2024” vor fi realizate personal de solicitanți prin intermediul aplicației informatice, conform următorului calendar:
27 septembrie: Regiunea Nord-Vest (județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureș) – buget de 274,29 milioane de lei;
30 septembrie: Regiunea Centru (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu) – buget de 280,05 milioane de lei;
1 octombrie: Regiunea Nord-Est (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) – buget de 319,38 milioane de lei;
2 octombrie: Regiunea Sud-Est (județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea, Tulcea) – buget de 242,73 milioane de lei;
3 octombrie: Regiunea Sud Muntenia (județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) – buget de 321 milioane de lei;
4 octombrie: Regiunea București-Ilfov – buget de 114,12 milioane de lei;
7 octombrie: Regiunea Sud-Vest (județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea) – buget de 199,2 milioane de lei;
8 octombrie: Regiunea Vest (județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș) – buget de 229,11 milioane de lei.
Unitățile de cult au o alocare bugetară de 20,1 milioane de lei.
Finanțarea maximă acordată este de 30.000 de lei pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiția ca beneficiarul să suporte o contribuție proprie de 3.000 de lei.
Fii primul care comentează