Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Când va dota Dacia propriile modele cu cutie automată?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Dacia şi-a reînnoit, recent, trei dintre modelele sale Logan, Sandero şi Sandero Stepway, acestea putând fi echipate în prezent cu sistem de navigaţie, port USB, limitator de viteză şi asistenţă la parcarea cu spatele. Dar, când va avea Dacia şi un model cu transmisie automată?

Noul Logan, noul Sandero şi noul Sandero Stepway sunt maşini moderne care asigură un plus de confort şoferilor, faţă de modelele anterioare.

 

Acestea vin echipate cu:

* Dacia Plug&Radio. Aceasta cuprinde un radio cu un ecran 2DIN şi un CD MP3. Echipamentul este completat de tehnologia Bluetooth, de prizele USB şi jack disponibile pe faţada radio-ului precum şi de satelit de comandă pe volan. Tehnologia Bluetooth permite lansarea unui apel telefonic handsfree cu sincronizarea carnetului de adrese şi a listei de apeluri, precum şi ascultarea în audio streaming a fişierelor muzicale de pe suporturi externe.
* Sistemul MEDIA NAV este o altă îmbunătăţire disponibilă pe cele trei noi modele. Perfect integrat în faţada centrală a planşei de bord, el dispune de un ecran tactil a cărui utilizare este simplă şi intuitivă. MEDIA NAV cuprinde un sistem de navigaţie integrat şi radio cu conexiune Bluetooth şi audio streaming. Toate funcţiile pot fi accesate prin intermediul ecranului tactil de 7″ (18 cm).
* Regulatorul/ Limitatorul de viteză, noutate în gama Dacia, va fi disponibil, în funcţie de versiune, pe noile Logan şi Sandero. Asistenţa la parcarea cu spatele este şi ea disponibilă în funcţie de nivelul de echipare.

În ceea ce priveşte confortul unei cutii automate, reprezentanţii Dacia afirmă că nu exclud o astfel de echipare.

“Gama Dacia nu cuprinde în prezent niciun model echipat cu cutie de viteze automată. În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare, nu excludem o asemenea echipare la un moment dat“, a declarat Silviu Sepciu, şef Departament Comunicare Dacia.

Fabrice Cambolive, fostul directorul general al Renault Commercial Roumanie, declara în anul 2010 că  “există o cerere puternică pentru cutie automată pe unele pieţe, inclusiv Germania şi România, precizând că Dacia se gândeşte în mod serios să pună o cutie automată pe SUV “şi de obicei o cutie automată merge legată cu o motorizare mai puternică pe benzină”.

Automobilele cu transmisie automată au un preţ mai mare decât maşinile tradiţionale, însă confortul este incontestabil. Există ideea preconcepută ca transmisiile automate se strică foarte uşor. Este un mit. Cutiile automate au o durată de viaţă asemănătoare cu a cea a motorului. Unele automobile cu transmisie automată consumă mai mult carburant, decât cele tradiţionale, însă pe piaţă există modele care schimbă vitezele mai bine decât şoferii profesionişti, astfel încât consumul nu mai reprezintă o problemă. Este adevărat însă că şi preţul de achiziţie este mai mare, dar cei care optează pentru astfel de vehicule spun că merită.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns