Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cartofi gigant, de un kilogram bucata

Cartof bine dezvoltat
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Cartof bine dezvoltat
Cartof bine dezvoltat

O familie din comuna Râşca, judeţul Cluj, a recoltat în această toamnă cartofi gigant, care cântăresc între 800 de grame şi un kilogram bucata, bătrânii satului spunând că nu au mai văzut ca “un singur cartof să ajungă unei familii pentru o mâncare”.

Familia lui Alexandru Crişan din comuna Râşca a obţinut în acest an o recoltă record de cartofi, de peste 20 de tone, cu 50 la sută mai mare decât cea înregistrată anul trecut, vedetele fiind cartofii gigant, care cântăresc între 800 de grame şi un kilogram bucata.

“Producţia de cartofi a familiei noastre din comuna Râşca a ajuns la 20 de tone pe o suprafaţă de 60 de ari, cu peste 50 la sută mai mare decât cea înregistrată anul trecut. Suntem singura familie din comună care a obţinut o astfel de producţie, media greutăţii la cartofi fiind între 800 de grame şi un kilogram pe bucată. Când mergem să-i vindem la piaţă, lumea rămâne uimită, iar când ne cere un cumpărător trei kilograme de cartofi, primeşte trei sau patru bucăţi. Şi vecinii ne invidiază pentru aceşti cartofi giganţi obţinuţi în recolta din acest an”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX Vlad Crişan, fiul lui Alexandru Crişan.

El spune că secretul cartofilor gigant stă în sămânţa cumpărată din Făgăraş şi folosirea gunoiului de grajd ca îngrăşământ natural. “Familia noastră a schimbat în acest an sămânţa, pentru că cea folosită anii trecuţi nu mai era productivă. Nimeni din comună nu a folosit noua sămânţă. Ce e important este că sunt cartofi sănătoşi, indiferent dacă sunt albi sau roşii”, a subliniat Crişan.

Familia Crişan vinde cartofii pe pieţele din Arad, Oradea, Timişoara sau Satu Mare, preţul fiind de 1,5 lei pe kilogram. Bătrânii din Râşca susţin că nu au văzut în viaţa lor cartofi de un kilogram, deşi cultivă cartofi din tată-n fiu. “Am 72 de ani, dar aşa cartofi mari nu am mai văzut niciodată la noi în comună. Un singur cartof ajunge pentru o mâncare la o familie”, a subliniat şi Ana Giurgiu, bunica lui Vlad Crişan.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

IFPLUSVIZITE ÎN SATU MARE

Câte persoane urcă într-o zi în Turnul Pompierilor?

Primăria Municipiului Satu Mare anunţă că peste 5.000 de persoane au vizitat Turnul Pompierilor în acest sezon, de la deschiderea lui din 5 luna mai 2023 şi până pe 11 octombrie 2023.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now